Pag

e1

O „TRILOGIE”

ETEROGENĂ

de

PASTOR ȘTEFAN M. RADU

DOCTOR ÎN TEOLOGIE PRACTICĂ

(DOCTOR OF MINISTRY)

ATLANTA 2019

Pag

e2

C U P R I N S U L

Prefață .................................................................................... pagina 3 Până unde . . . ?....................................................................... „ 5 Frații și surorile Domnului nostru Isus Hristos ......................... „ 19 „Atunci tot Israelul va fi mântuit” ........................................... „ 35

* * * *

* * * *

Pag

e3

P R E F A Ț Ă

Volumul de față este alcătuit din trei studii, intitulate precum urmează:

(01) Până unde . . .?

(02) Frații și surorile Domnului nostru Isus Hristos

(03) „Atunci tot Israelul va fi mântuit”

Am scris aceste studii în mod separat, ca niște broșuri, primul de 24 de pagini, al doilea de 15 și al treilea de 60, adică un total de 99 de pagini în broșuri separate. Le-am expus pe website-ul meu, accesibil pentru orice cititor, la adresa https://bibliotecastefanmradu.wordpress.com

În prima broșură am scris despre cercetările și realizările întreprinse de oameni în decurs de un secol și ceva în aeronautică și astronautică. Acestea sunt realități notorii, pe care, totuși, în mod ciudat, unii le tăgăduiesc, considerându-le ficțiuni, farse, fraude. Am arătat de ce nu poate fi așa, pornind de la considerente biblice și practice, bazate pe studii și pe observații din viața de toate zilele. Titlul se referă la faptul că Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să pornească în această cursă în sus și până acum nu i-a oprit, iar noi nu știm și nu ne putem pronunța până unde va merge această permisiune divină.

Necredincioșii au considerat întotdeauna Biblia o ficțiune și religia o înșelătorie, străduindu-se din răsputeri să demonstreze că există un conflict iremediabil între Biblie și știință, între religie și progresul cercetărilor omenești. Am făcut tot posibilul, cred cu ajutor de sus, ca să arăt că religia și respectiv Biblia nu contravin deloc descoperirilor științifice, deoarece Autorul Bibliei, Dumnezeu, este și Creatorul tuturor lucrurilor. De asemenea, am apelat la îndoielnici și conspiraționiști din interiorul bisericii să se gândească bine la ce spun și să nu pună părerile personale negative pe seama Bibliei, a religiei, a Bisericii Adventiste de Ziua A Șaptea, pentru că acesta este un deserviciu făcut cauzei lui Dumnezeu și se dă apă la moară adversarilor Cuvântului inspirat de El.

A doua broșură tratează despre întruparea Domnului nostru Isus Hristos prin fecioara Maria și raporturile Lui cu restul familiei lui Iosif, arătând cu toate probele biblice posibile că fiii și fiicele lui Iosif nu au fost născuți de Maria, ci au provenit dintr-o căsătorie anterioară a lui Iosif, care s-a căsătorit cu Maria la îndemnul îngerului (vezi Matei 1,20.21), când Iosif era văduv prin decesul primei lui soții. În felul acesta, când se zice „frații lui Isus, surorile lui Isus”, este vorba de fiii și fiicele lui Iosif, pe care Maria i-a îngrijit împreună cu unicul ei născut – Isus, Emanuel.

Ultima broșură, a treia, poartă un titlu format din șase cuvinte preluate din Romani 11,26 și se ocupă de istoria poporului Israel de la formare până în zilele noastre, statutul său de popor ales și încetarea acestuia în anul 34 al erei creștine prin lepădarea evangheliei și a creștinismului, când membrii Sinedriului, revoltați de pledoaria diaconului Ștefan de a-L accepta pe Isus din Nazaret ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii, l-au ucis cu pietre, fără judecată și ignorând autoritatea romană ocupantă.

https://bibliotecastefanmradu.wordpress.com/

Pag

e4

Am arătat și nedreptățile criminale pe care alte popoare le-au făcut urmașilor lui Avraam prin Isaac și Iacov, cum și că acel popor rămâne în atenția iubitoare a lui Dumnezeu, în egală măsură ca și toate celelalte popoare ale lumii, propovăduindu-li-se adevărul mântuitor, inclusiv întreita solie îngerească. Conform Bibliei și Spiritului Profetic, acești urmași ai credincioșului Avraam pot fi mântuiți prin acceptarea Salvatorului născut în neamul lor și că este de așteptat ca mulți dintre ei să primească această chemare cerească și să se alăture poporului rămășiței, „sfinților”, care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14,12).

Am considerat necesar ca aceste trei studii, în afară de prezentarea lor separată în broșuri, pe website sau, posibil cândva și prin tipărire, să fie și încorporate într-o singură carte și anume aceasta pe care o aveți la dispoziție. Domnul să-i călăuzească prin Duhul Său, cu înțelepciune și creștere spirituală, pe toți cei ce își vor lua timp să citească aceste pagini! Amin!

Pastor Ștefan Radu

* * * *

* * * *

Pag

e5

PÂNĂ

UNDE . . . ?

Pag

e6

PARTEA ÎNTÂI – TURNUL BABEL

După potop, lumea s-a înmulțit din nou. Și s-a stricat din nou. „Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear și au descălecat acolo. Și au zis unul către altul: ,Haidem! Să facem cărămizi și să le ardem bine în foc.’ Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. Și au mai zis: ,Haidem! Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului’” (Geneza 11,2-4).

Ce era rău și ce era bine în toată această întreprindere? Rău era că:

- Voiau să-și facă un nume, adică era un act de aroganță și încumetare, asemenea lui Lucifer, care aspira să ajungă ca Dumnezeu (vezi Isaia 14,12-15).

- Intenționau să rămână într-un singur loc, nu să fie împrăștiați pe toată fața Pământului, împotriva planului lui Dumnezeu care zisese: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul. . . . Iar voi, creșteți și înmulțiți-vă; răspândiți-vă pe pământ și înmulțiți-vă pe el!” (Geneza 9,1.7)

Era mai mult decât atât, așa cum învățăm din următoarele citate inspirate:

„Pentru o vreme, urmașii lui Noe au continuat să locuiască printre munții unde se oprise corabia. Pe măsură ce numărul lor a crescut, apostazia a condus în curând la separare. Aceia care doreau să-L uite pe Creatorul lor și să lepede restricțiile legii Sale erau mereu deranjați de învățătura și de exemplul tovarășilor lor care se temeau de Dumnezeu și, după un timp, s-au hotărât să se despartă de închinătorii la Dumnezeu. Astfel, ei au călătorit spre câmpia Șinear, pe malurile râului Eufrat. Erau atrași de frumusețea așezării și de fertilitatea solului și s-au hotărât să se așeze pe această câmpie.” (Patriarchs and Prophets/Patriarhi și profeți, pagina 118)

„Aici, ei s-au hotărât să construiască o cetate și în ea un turn de o înălțime atât de uimitoare, încât să îl facă minunea lumii. Aceste proiecte au fost făcute ca să prevină răspândirea oamenilor mai departe în colonii. Dumnezeu le-a cerut oamenilor să se răspândească pe pământ, să-l umple și să-l stăpânească; însă acești constructori de la Babel au hotărât să țină societatea unită într-un corp și să întemeieze o monarhie care în cele din urmă să cuprindă tot pământul. Astfel, cetatea lor avea să devină metropola unui imperiu universal: slava ei avea să impună admirația și omagiul întregii lumi și să-i facă pe fondatori celebri. Turnul splendid, atingând cerul, era destinat să stea ca monument al puterii și înțelepciunii constructorilor lui, perpetuându-le renumele până la cele din urmă generații.” (Ibid., paginile 118-119)

„Locuitorii câmpiei Șinear nu au crezut legământul lui Dumnezeu că nu va aduce din nou un potop de ape pe pământ. Mulți dintre ei tăgăduiau existența lui Dumnezeu și atribuiau potopul manifestării unor cauze naturale. Alții credeau într-o Ființă Supremă, care distrusese lumea antediluviană, și inimile lor, ca aceea a lui Cain, s-au ridicat în răzvrătire împotriva Lui” (Ibid., pagina 119).

Pag

e7

„Unul dintre obiectivele urmărite de ei prin ridicarea turnului a fost ca să garanteze propria lor securitate în cazul unui nou potop. Ducând construcția până la o înălțime mult mai mare decât a fost atinsă de apele potopului, ei se gândeau să se așeze dincolo de posibilitatea unui pericol. Și, pe măsură ce reușeau să pătrundă în regiunea de dincolo de nori, ei sperau să constate cauza potopului.” (Ibid.)

„Întreaga operă avea scopul de a slăvi și mai departe mândria proiectanților ei și a abate mintea generațiilor viitoare de la Dumnezeu, conducându-Ie la idolatrie. Când turnul a fost ridicat parțial, o parte a lui a fost ocupată ca locuință pentru constructori; alte spații, în mod splendid aranjate și împodobite, au fost devotate idolilor lor. Oamenii s-au bucurat de succesul lor, au lăudat dumnezeii de argint și de aur și s-au ridicat împotriva Cârmuitorului cerului și al pământului.” (Ibid.)

Cum a reacționat Dumnezeu față de această gigantică întreprindere? Ni se spune clar: „Domnul S-a pogorât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Și Domnul a zis: ,Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând. Haidem! Să Ne pogorâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă vorba unii altora.’ Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului” (Geneza 11,6-9).

Ce s-a întâmplat cu turnul? „Confuzie și spaimă au urmat. Toată lucrarea s-a oprit. Nu mai putea exista armonie și colaborare. Constructorii erau cu totul incapabili să priceapă neînțelegerile dintre ei și, în furia și dezamăgirea lor, s-au învinuit unul pe altul. Alianța lor s-a terminat cu ceartă și vărsări de sânge. Fulgere din cer, ca dovadă a nemulțumirii lui Dumnezeu, au distrus partea superioară a turnului și au aruncat-o la pământ. Oamenii au fost făcuți să simtă că există un Dumnezeu care stăpânește în ceruri.” (Patriarchs and Prophets/Patriarhi și profeți, pagina 120)

A fost, totuși, și ceva pozitiv în legătură cu construirea cetății și a turnului Babel? Nu aroganța, nu necredința, nu rebeliunea. Doar că s-au dezvoltat niște meserii, s-au acumulat cunoștințe în legătură cu materialele, cu tehnica de construcție, de transport, de colaborare și altele. Dar acestea s-ar fi putut realiza și pe alte căi și fără a sfida planurile Celui Preaînalt.

De două ori au rostit oamenii cuvântul „haidem” și s-au pornit pe treabă. Nu fără entuziasm. Nu fără pricepere. Nu fără success. O lansare în înfumurare, în negarea credibilității lui Dumnezeu și chiar a existenței Lui, o luare a soartei în propriile lor mâini, idolatrie, stricăciune, rebeliune. O singură dată a zis Dumnezeu „haidem” și mai departe „să Ne pogorâm”, și toată gloria lor nelegiuită a fost aruncată la pământ.

Să nu uităm cuvintele zise de Dumnezeu: „Iată de ce s-au apucat; acum, nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (Geneza 11,6). Dumnezeu îl înzestrase pe om, prin însuși actul creațiunii, cu înțelepciune și creativitate, pentru că îl făcuse „după chipul și asemănarea Sa” (Geneza 1,26.27). Puse la lucru cu înțelepciune inspirată de sus, care „este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără părtinire,

Pag

e8

nefățarnică” (Iacov 3,17), aceste capacități pot fi o binecuvântare pentru omenire și noi nu le putem subestima. Puse la lucru cu înțelepciune care „nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească” (versetul 15), ele duc la catastrofe pentru viața omenească în particular și pentru societate.

Există un progress indiscutabil al cunoașterii și al realizărilor omenești. Progress indiscutabil, a-l nega înseamnă a minți, a fi nerealist, a fi ridicol. Dar până unde va merge acest progres? Ce din tot ce au făurit și au produs oamenii de-a lungul veacurilor a fost de folos și fără efecte secundare, și ce a fost încumetare sau nebunie?

Ce putem compara cu construirea turnului Babel și ce nu? Pentru că noi putem fi înclinați să încurcăm niște lucruri și să le punem în seama credinței creștine, a soliei advente, când nu au nicio legătură cu ea, ci o compromit. Până unde va îngădui Dumnezeu înaintarea omenească în domeniul cunoașterii și al creativității? Până unde? Cine pune limite, El sau noi?

* * * *

Pag

e9

PARTEA A DOUA – GRAVITAȚIA

Știu și copiii că o piatră se duce în sus dacă este aruncată cu putere, dar că nu rămâne acolo, ci vine înapoi pe pământ. Majorii și înțeleg lucrul acesta: nu poți face o piatră să plutească în aer, dar imprimându-i o anumită forță se duce în direcția dorită, lateral sau în sus. Și nu urcă la infinit, ci la un moment dat coboară și cade pe sol. De ce nu rămâne sus? Pentru că greutatea ei specifică este mai mare decât aceea a aerului, sau să zicem, ca în popor, o piatră este mai grea decât aerul, și pentru că s-a consumat sau s-a amortizat cantitatea de energie pusă la lucru. Așa zice un nefizician (eu), alții pot zice mai bine.

Fără să se gândească la această constatare atât de simplă și știută dintotdeauna, cineva a zis, la începutul secolului trecut, când se făceau primele încercări de zbor cu aparate, că „mașinile zburătoare sunt imposibile, pentru că ele sunt mai grele decât aerul”. Cine era omul care a afirmat așa ceva? Nu un oarecare, ci vestitul fizician și matematician englez William Thomson Kelvin (1824-1907), care a făcut multe descoperiri și a patentat zeci de invenții.

Vă mirați? Probabil aceasta era părerea celor mai mulți atunci, când unii visători încercau să se desprindă de sol, o acțiune de domeniul basmului. Și o hulă!!! Dar s-a reușit și se reușește. Coloși tehnici sunt ridicați în aer prin propulsie și duc cu ei greutăți imense, de oameni și de bagaje. Îmi spunea cândva în România un bun colaborator, dintr-o comunitate pe care o păstoream, că este o încumetare să te duci acolo sus, așa că nu te poți baza pe protecția lui Dumnezeu.

Adevărul este că o călătorie cu avionul este mai sigură decât oricare alta: cu automobilul, trenul, vaporul sau alte mijloace de transport. Eu am călătorit de foarte multe ori cu avionul; așa se călătorește peste Oceanul Atlantic între Europa și America sau mai departe spre Australia și de acolo, nici nu se poate altfel în prezent. Călătoria cu avionul este foarte rapidă, pierzi ore, nu zile, și nu este tocmai costisitoare.

Uneori mi-a fost și mie frică, însă, când am aflat că în fiecare zi se află în aer în toată lumea circa 100.000 de avioane, mi-am zis că e rară șansa ca eu să mă aflu chiar în unul care se prăbușește, iar astfel de accidente nu sunt chiar așa de numeroase. Și m-am mai gândit că este o moarte foarte rapidă, așa că nu are rost să ne facem gânduri. Oricum, ne rugăm la plecare și pe parcurs și îngerii Domnului sunt cu noi. Și dacă nu? Facă-se voia Domnului!

Acum nimeni nu se mai îndoiește de posibilitatea ca oamenii să se desprindă de sol; chiar cei care nu au călătorit niciodată cu avionul văd zilnic avioane și își dau seama că se poate. În ziua de 4 octombrie 1957, când studiam în anul 2 la Seminarul Teologic Adventist din București, Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial al Pământului – Sputnic 1. Mulți au zis: nu este adevărat, imposibil, povești. Dar avioane existau și nu erau povești. Unii cred că ești mai credincios și ești conservator în religie dacă tăgăduiești astfel de fapte. Dar americanii i-au felicitat pe sovietici pentru lansarea acelui satelit.

Un predicator a zis într-o predică, în auzul meu, într-o comunitate din București, referindu-se la Sputnic 1: „Este un nou Turn Babel!” Nu a fost nici turn, nici Babel, ci un satelit. De atunci au

Pag

e10

fost lansați mii, de diferite țări, pentru scopuri diferite: meteorologie, comunicații, cartografiere, alte observații, spionaj.

Ce binecuvântare sunt în prezent sateliții! Datorită lor ne folosim de telefoane portabile, suntem ghidați prin sistemul GPS când călătorim cu mașina. Se predică evanghelia, întreita solie îngerească, prin intermediul sateliților, care retransmit programele lansate în spațiu prin radio sau televiziune. Așa scrie în Apocalipsa 14,6: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.” Evanghelizare mondială înaintea de revenirea Domnului și nu folosindu-ne de cai sau de corăbii, ci de sateliți. Chiar zbor și ce zbor! „Prin mijlocul cerului!” Aleluia, amin!

Da, da, dar mai departe nu se poate merge, prorocesc îndoielnicii. Nu se poate ieși din zona de atracție a Pământului, pentru că centura de radiații Van Allen nu permite. Dar de unde se știe lucrul acesta? A încercat cineva și nu a reușit? De unde se știa dinainte că nu se poate?

Am întrebat și întreb din nou: ce putem compara cu construirea turnului Babel și ce nu? Pentru că noi putem fi înclinați să încurcăm niște lucruri și să le punem în seama credinței creștine, a soliei advente, când nu au nicio legătură cu ea, ci o compromit. Până unde va îngădui Dumnezeu înaintarea omenească în domeniul cunoașterii și al creativității? Până unde? Cine pune limite, El sau noi?

Eu aș propune să nu mai facem profeții, să-L lăsăm pe Dumnezeu să prezică viitorul, atât cât este în planul Său. Pentru că El îl cunoaște. Să nu mai spunem ce se poate și ce nu se poate, pentru că s-a mai făcut așa și nu a fost onorabil pentru oamenii credinței. Și putem face afirmații false, care vin în conflict cu porunca a noua. Cu porunca a noua. A noua. Din Decalog!

* * * *

Pag

e11

PARTEA A TREIA – MAI SUS DE NORI

Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram, al patrulea interlocutor al lui Iov, a luat cuvântul când ceilalți trei, mult mai în vârstă decât el, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naama, își terminaseră cuvântările. El a zis, printre altele, adresându-i-se celui suferind: „Uită-te spre ceruri și privește! Vezi norii, cât de sus sunt față de tine?” (Iov 35,5)

Norii sunt sus față de pământ, față de noi; ca să-i vedem, ne uităm în sus. Dar pot fi și sub noi, și atunci ne uităm la ei în jos. Lucrul acesta nu era cu putință pe vremea lui Iov, sau a lui Pavel, a lui Martin Luther sau a lui John Wesley. Dar e cu putință acum. Eu m-am uitat de multe ori la nori în jos, pe fereastra avionului: sunt foarte frumoși, uneori ca niște caere de lână albă. Avioanele se ridică deasupra norilor, la mare înălțime; acolo ziua este mereu soare, nu sunt păsări, și viteza poate fi mai mare, pentru că rezistența aerului scade cu înălțimea, rarefiindu-se.

Nimeni nu se îndoiește astăzi de faptul că ne putem ridica deasupra norilor, că îi putem privi de sus. Dacă Elihu ar învia pentru câteva minute, ar rămâne uimit de așa schimbări. Da, omenirea a înaintat, astăzi se fac lucruri extraordinare, pentru că au fost aflate și cercetate unele secrete ale naturii, au fost descoperite unele legi și se operează în cadrul lor.

O forță suficientă trimite o piatră în sus. Una mult mai mare ridică un avion. Una foarte mare plasează sateliți pe orbită. O forță extraordinar de mare trimite rachete și sonde spațiale dincolo de sfera de atracție a Pământului. Așa cum s-au ridicat până la nori și dincolo de nori, așa au ajuns oamenii și mai departe. Ce zice Dumnezeu? Ce a zis și altădată: „Iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus de gând” (Geneza 11,6). Atunci, la Turnul Babel, ar fi putut face tot ce își puseseră de gând, dar Domnul i-a oprit.

La data de 25 mai 1961, președintele american John F. Kennedy a anunțat în fața unei sesiuni comune a celor două camere ale Congresului proiectul de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul decadei. El a fost omorât în ziua de 22 noiembrie 1963, dar NASA a continuat să lucreze. Și a reușit. Mai întâi trimisese Uniunea Sovietică unele vehicule spațiale pe Lună, dar niciodată nu încercase trimiterea unei nave spațiale cu oameni, nici până atunci și nici de atunci încoace. Americanii au continuat cercetările și experiențele, trimițând pe Lună, pentru cercetare, sonde spațiale, roboți.

La data de 20 iulie 1969, o navă cosmică americană numită Apollo 11, care a ajuns să se rotească în jurul Lunii, a trimis spre solul lunar modulul numit eagle (vultur), care a aselenizat lin. În modul erau Neil Armstrong, comandantul navei, și Buzz Aldrin, un alt astronaut. Până acum, Statele Unite rămâne singura țară care a condus cu succes misiuni pe Lună, ultima dintre ele în decembrie 1972. În total au fost șase asemenea misiuni, cu 12 astronauți, numai bărbați, care au pășit pe Lună.

La sosirea pe Lună, Neil Armstrong a zis: "One small step for a man, one giant leap for mankind," adică „un pas mic pentru un om, un salt uriaș pentru omenire.” S-a zis că el a citat și primele cuvinte din Biblie, „la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”; ar fi fost frumos, dar nu am găsit nicăieri o confirmare, așa că nu iau idea aceasta ca autentică. Mă aflam la sora

Pag

e12

mea în apartament în ziua de 20 iulie 1969, când cumnatul m-a trezit ca să-i văd pe cei doi astronauți umblând pe suprafața Lunii. Și i-am văzut; i-am văzut și i-am auzit. Bineînțeles, la televizor.

Nu există nimic extraordinar care se face în lumea noastră fără să apară și oameni, destui la număr, care să spună că nu este adevărat. Teorii conspiraționiste sunt destule: totul e trucaj, minciuni, fantezii! Dar să ne întrebăm și de ce s-ar face astfel de trucaje. La data aceea, între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii relațiile nu erau tocmai bune, cursa înarmărilor era în toi, iar competiția pentru călătorii în cosmos era acerbă. Și, totuși, sovieticii i-au felicitat pe americani pentru misiunea Apollo 11; ei nu au zis că nu este adevărată ajungerea pe Lună, ceea ce ei nu au reușit niciodată. Știm bine că niciun adversar nu te felicită pentru ceva ce nu ai reușit!

Unii se întreabă de ce astfel de misiuni nu au continuat. Nu știu de ce. Probabil oamenii s-au convins că nu merită să fie continuate, că nu se realizează nimic practic și cheltuielile sunt uriașe. Și, totuși, s-a realizat. Iată „efecte secundare” pozitive: toate acele experiențe au dus la descoperiri și invenții în cele mai diferite domenii, și acestea au fost ulterior aplicate în practică.

Au fost trimise vehicule spațiale și în alte părți ale sistemului solar, cam pe toate planetele acestea, chiar pe o cometă, pe un asteroid, și de peste tot au fost trimise spre Pământ fotografii interesante. Atenția principală este însă îndreptată acum spre planeta Marte, care are ceva asemănări cu planeta Pământ. „Ceva asemănări”, dar acolo nu există viață, ci arată aproape ca Luna. Există o atmosferă extrem de rară, din câte am citit cam 1% din densitatea atmosferei terestre, imposibil de respirat în așa condiții. Acolo au fost trimiși mulți roboți, care au făcut măsurători, observații, au trimis fotografii înapoi spre pământ.

Scopul acestor încercări este să se vadă dacă este posibilă o expediție umană spre Marte, care ar fi de așteptat peste mulți ani. Chiar dacă ar fi posibilă, călătoria până acolo ar lua 6-8 luni, timp lung pentru astronauți ca să stea închiși într-o navă cosmică, deși există astfel de experiențe făcute în stația spațială internațională. Totuși, expediția acolo nu s-ar deosebi prea mult de una pe Lună, pentru că acolo nu se poate locui. Poate s-ar construi o seră, cu atmosferă controlată, dar din punct de vedere logistic este foarte greu de realizat. Probabil se va renunța până la urmă la gândul acesta.

Când am amintit într-o predică ceva despre zboruri spre Lună, unii frați mi-au ținut calea la ușă și au încercat să mă convingă că totul a fost o farsă, că Dumnezeu nu le îngăduie oamenilor păcătoși să ajungă pe altă planetă. „Așa este”, am zis eu, „dar Luna nu este o planetă, este un satelit natural al pământului și nimic mai mult.”

Pe niciuna dintre planetele sistemului nostru solar nu există viață, deci nu există ființe omenești. Tot ce se mișcă în jurul Soarelui reprezintă familia lui, creată odată cu Pământul acum circa 6.000 de ani. Cred că propoziția „a făcut și stelele”, din Geneza 1,16, se referă la planetele sistemului nostru solar, care arată ca niște stele, privite cu ochiul liber chiar nu le deosebim de stele, de exemplu Jupiter, Venus, Marte. „Stelele” propriu-zise sunt sori uriași, unii mai mari decât Soarele nostru; fiecare are sistemul lui, fiecare are vechimea lui, timpul lui când a fost creat, și sorii fac parte din constelații.

Pag

e13

Nu sunt prea informat în astronomie, mai mult de ce am învățat în liceu și ce citesc și eu în diferite surse de informații. Dar cred că tot ce se cheamă sistemul nostru solar a suferit și suferă de blestemul rostit de Dumnezeu după căderea omului în păcat. De aceea sunt ele atât de aride și neospitaliere, altfel nu văd de ce ar fi creat Dumnezeu asemenea obiecte cosmice.

Ce va fi în viitor? Când Dumnezeu va face toate lucrurile noi, potrivit cu Apocalipsa 21,5, când El va face „ceruri noi și un pământ nou”, așa cum citim în 2 Petru 3,13, cum vor arăta acestea? Țineți cont de cuvintele lui Petru, „ceruri noi”. Vor fi schimbate aceste planete, făcute locuibile ca și Pământul, vor fi niște anexe ale Pământului? Nu știm. Nu știm. Nu știm.

Observați, o spun clar: ce nu știm, nu știm, nici despre trecut, nici despre prezent, nici despre viitor. Dar nu putem nega fapte notorii, cunoscute de toată lumea. Cei care, pretinzând că vorbesc în numele lui Dumnezeu, pun la îndoială realizările omului în astronautică, să vorbească numai în numele lor, nu în numele lui Dumnezeu, pentru că nu au niciun mandat de la El să vorbească așa. Și în niciun caz să nu vorbească în numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, pentru că această biserică, la cel mai înalt nivel al ei, nu tăgăduiește aceste fapte. Să nu încercăm a lua locul lui Dumnezeu, care a îngăduit până acum acești pași făcuți de omenire.

În curând, El va zice: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 16,17). Viitorul celor mântuiți va fi luminos; ei vor călători în univers fără sonde sau costume spațiale, liberi de orice limitări. Pentru că vor fi schimbați, vor fi la dispoziția lui Dumnezeu, care este atotștiutor și atotputernic. Și ne așteaptă lucruri mărețe: „Dar, după cum este scris: ,Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima (ziceți imaginația!) omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc’” (1 Corinteni 2,9).

Dacă Îl iubim, vom avea parte de toate acele inimaginabile lucruri pe care le-a pregătit și le pregătește Dumnezeu. „Aleluia-I dăm mărire! Aleluia amin! Aleluia-I dăm mărire! Să fie mărit!”

* * * *

Pag

e14

PARTEA A PATRA – FORMA PĂMÂNTULUI

În anul școlar 1979-1980, am studiat la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din Darmstadt, Republica Federală Germania, trimis de Uniunea de Conferințe din România. În aprilie 1980 am revenit în România pentru vacanța de primăvară și i-am vizitat pe părinți în orașul Pitești.

Se afla în vizită la tatăl meu un paraadventist, bărbat de vârstă mijlocie din județul Argeș. Tatăl meu i-a spus că studiez în Germania și atunci acesta m-a informat că a scris o carte în care demonstrează că Pământul nu este rotund; dacă vreau să iau cu mine manuscrisul și să-l tipăresc în Germania.

I-am spus că eu nu am bani acolo, că sunt un student sărac sponsorizat de diviziune pentru studii. Dar nu numai atât, i-am spus deschis că eu nu cred așa ceva, că așa gândeau oamenii în urmă cu 400 de ani și unii care au îndrăznit să zică altfel și-au pierdut viața vânați de Inchiziție. Galileo Galilei a fost chemat în judecată și silit să retracteze.

Acum, după sute de ani, biserica aceea prigonitoare recunoaște că Pământul este rotund și că se mișcă. Acum emisarii aceleiași biserici călătoresc cu avioane în jurul globului și nu mai zic că nu e glob!!!

Deci nu concepția heliocentrică, ci cea geocentrică era considerată de puternica biserică a evului mediu ca fiind cea adevărată. Absolut fals! Unde era infailibilitatea?

Pe ce se baza Biserica Romano-Catolică în opoziția ei față de constatările științifice și practice? Chipurile pe Biblie! Ei susțineau că este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu să zici că Pământul este rotund și că se mișcă în jurul Soarelui, deși țineau Biblia ascunsă și legată, iar aceia care îndrăzneau și reușeau cumva să o citească erau considerați eretici și erau ostracizați.

Dar știți că există și astăzi grupuri influente care pretind că Pământul nu este rotund, ci este un disc? Da, întâlnești astfel de opinii chiar în biserica noastră. După o predică în care am amintit ceva în treacăt despre planeta noastră, unii s-au străduit (zadarnic, bineînțeles!) să mă convingă că Pământul este plat și că Soarele se învârtește în jurul Pământului. Stupoare!

Pe ce se bazează aceștia când se împotrivesc cunoștințelor evidente despre planeta noastră? Probabil pe expresii figurate ale Bibliei: „Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii” (Iov 9,6). Are pământul temelie, are stâlpi? Cum trebuie înțeles acest text? Înseamnă că este solid, durabil, doar Dumnezeu îl poate mișca.

Sau că Soarele se mișcă: „Poruncește soarelui și soarele nu mai răsare” (versetul 7). De asemenea: „În ceruri El a întins un cort soarelui. Și soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz, răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălalt capăt” (Psalmul 19,4-6).

Cine nu vede că aici este un limbaj poetic? Chiar poeții lumii acesteia se exprimă așa în versurile lor. În Apocalipsa 7,1 se spune despre patru îngeri că „stau în picioare în cele patru

Pag

e15

colțuri ale pământului”; are Pământul colțuri? Înseamnă punctele cardinale, numite est, vest, sud, nord; sau, în popor, răsărit, apus, miazăzi, miazănoapte. Există un limbaj convențional și simplu referitor la răsăritul și apusul Soarelui, încă păstrat și folosit în calendare, dar el se referă la felul cum percepem noi lucrurile, nu la realitatea geografică și cosmică propriu-zisă.

Biblia spune că Pământul este rotund: „. . . jucând pe rotocolul pământului” (despre Înțelepciunea personificată, Proverbe 8,31). „El șade deasupra cercului pământului” (Isaia 40,22). Iată și dovada că Pământul nu e așezat pe ceva: „El întinde miazănoaptea asupra golului și spânzură pământul pe nimic” (Iov 26,7). Cerc sau sferă? Sfera poate rezulta dintr-un cerc care se rotește în jurul diametrului său. Cerc, rotocol, spânzurat în spațiu pe nimic: Pământul e corp geometric, are trei dimensiuni, nu e figură geometrică, atunci ar avea numai două.

„Întrucât cartea naturii și cartea revelației poartă amprenta aceleiași minți supreme, ele nu pot vorbi decât în armonie. Prin metode diferite și în limbaje diferite, ele dau mărturie despre aceleași adevăruri mărețe. Știința descoperă mereu noi minuni, însă, prin cercetarea ei, ea nu aduce nimic care, corect înțeles, vine în conflict cu revelația. Cartea naturii și cuvântul scris aruncă lumină una asupra alteia. Ele ne fac cunoștință cu Dumnezeu, învățându-ne ceva despre legile prin care lucrează El.” (Education/Educație, pagina 128)

Biblia nu este o carte științifică, ea se ocupă de mântuirea omului, dar în ea sunt rădăcini străvechi ale celor mai importante adevăruri științifice. Și Biblia este scrisă pentru oameni, folosind limbajul oamenilor, de exemplu, în Deuteronom 14,18, liliacul este trecut în rândul păsărilor, deși este un mamifer; așa gândeau și ziceau oamenii și așa li s-a vorbit. Și noi vorbim cu copiii în limbajul lor și uneori pronunțăm cuvintele ca ei.

Am întâlnit eseuri ample în care autorii se străduiesc, cu disperare, să demonstreze, interpretând în felul lor texte biblice și aducând argumente absurde, că Pământul este plat. Dacă ar fi plat, nu ar exista fusuri orare, dar noi știm că întreaga suprafață a Pământului este împărțită în 24 de fusuri orare, corespunzătoare celor 24 de ore ale zilei. Dacă planeta ar fi plată, ca un disc sau ca o masă, ar fi lumină peste tot în același timp și ar fi întuneric peste tot în același timp. Dar noi în America dormim când europenii lucrează – e noapte la noi când în Europa este ziuă, și invers.

Eu am călătorit în jurul Pământului: în 1987, de la Frankfurt am Main, Germania (Europa), la Brisbane (Australia), prin Bangkok și Singapore (Asia), apoi Melbourne și Sydney (Australia); în 1992, de la Brisbane prin Sydney la Los Angeles și Atlanta, Statele Unite ale Americii; în 1995 de la Atlanta la Amsterdam, Olanda, și de acolo cu mașina înapoi în Germania, de unde plecasem în urmă cu 8 ani.

Pământul a fost fotografiat de mii de ori din sateliți, din stația cosmică, de pe Lună. E rotund, nu e plat. De fapt, ne uităm la Lună, la Soare, la planetele sistemului nostru solar, altele decât Pământul (Marte, Jupiter, Saturn etc.), și observăm că toate sunt rotunde; de ce ar fi Pământul singura excepție?

Pag

e16

Voi prezenta în continuare șapte dovezi practice care arată că pământul este sferic, altele decât datele furnizate de sateliții, dovezi la îndemâna oricui. Am găsit aceste argumente, pe care le poate controla oricine, la următoarea adresă online

https://www.livescience.com › Strange News

(01) Mergeți la port

Când un vapor pleacă spre orizont, el nu doar devine din ce în ce mai mic până când nu mai este vizibil. Mai mult decât atât, corpul navei pare să dispară mai întâi dincolo de orizont, apoi catargul. Când vaporul se întoarce pe mare, ordinea este inversată: mai întâi catargul, apoi corpul navei pare a se ridica deasupra orizontului. Observația vapor/orizont este atât de evidentă, încât în 1881, în „Zetetic Astronomy”, primul text modern care susține teoria Pământului plat, se folosește un capitol întreg pentru a o combate. Explicația pretinde că este vorba de o iluzie optică!

(02) Priviți la stele

Filosoful grec Aristotel a constat acest lucru în anul 350 înainte de Hristos și nimic nu s-a schimbat de atunci. Diferite constelații sunt vizibile de la diferite latitudini. Probabil cele mai uimitoare exemple sunt Carul Mare și Crucea Sudului. Carul Mare, un grup de șapte stele care arată ca un polonic, este întotdeauna vizibil la latitudinea de 41 de grade sau mai sus în Emisfera Nordică. Mai jos de 25 de grade spre sud, nu se vede deloc. Iar în partea de nord a Australiei, imediat la nord de latitudinea aceea, Carul Mare abia trece puțin peste orizont. În schimb, în Emisfera Sudică, există Crucea Sudului, un grup de patru stele. Constelația nu este vizibilă până când treci spre sud de Florida Keys în Emisfera Nordică. Aceste percepții diferite ale stelelor au sens numai dacă îți imaginezi Pământul ca un glob, deci privind în sus înseamnă privind spre o diferită felie a spațiului din Emisfera Sudică sau din cea Nordică.

(03) Urmăriți o eclipsă

Aristotel și-a consolidat convingerea despre un Pământ rotund cu observația că, în cursul eclipselor lunare, umbra Pământului în dreptul Soarelui este curbată. Dat fiind faptul că această formă curbată există în cursul tuturor eclipselor lunare, cu toate că Pământul se rotește, Aristotel a intuit în mod corect de la această umbră curbată că Pământul este curb de jur împrejur, cu alte cuvinte o sferă. Mai mult, și eclipsele solare tind să întărească idea că planetele, lunile și stelele sunt o serie de obiecte rotunde învârtindu-se unele în jurul altora. Dacă Pământul este un disc, iar stelele și planetele o serie de obiecte mici, plutind pe o boltă deasupra suprafeței lui, așa cum își închipuie mulți platiști, eclipsa totală de Soare care a traversat America de Nord în august 2017 este foarte greu de explicat.

(04) Urcați-vă într-un pom

Aceasta este o altă probă evidentă: puteți vedea mai departe dacă vă urcați mai sus. Dacă Pământul ar fi plat, ați putea să vedeți până la orice distanță, indiferent de înălțime. Gândiți-vă

Pag

e17

la aceasta: ochiul liber poate detecta un obiect luminous, ca galaxia Andromeda, de la 2,6 milioane de ani lumină. Văzând luminile de la Miami din New York ( o distanță de numai 1.760 de kilometri) într-o seară senină ar fi un joc de copii. Dar nu este. Aceasta deoarece curbura Pământului limitează vizibilitatea noastră la circa 5 kilometri, dacă nu ne urcăm într-un pom înalt, o clădire înaltă sau pe un munte, ca să avem o perspectivă de la înălțime mai mare.

(05) Faceți o călătorie în jurul lumii

V-ar costa mai puțin decât un million de dolari, dar va trebui să cheltuiți câteva mii. În zilele noastre, poate oricine să călătorească în jurul globului; există chiar firme de călătorie, ca Air Treks, care sunt specializate în rute în jurul lumii, cu multiple opriri. Nu e nevoie să vă observați pașii ca să aterizați acolo de unde ați plecat. Dacă aveți șansa unei priviri neîmpiedicate asupra orizontului și un zbor comercial destul de înalt, puteți observa curbura Pământului cu ochiul liber.

Potrivit cu un studiu din 2008, publicat în jurnalul Applied Optics (Optica aplicată), curbura Pământului devine vizibilă la o altitudine de circa 10.000 de metri, atât timp cât privitorul are cel puțin 60 de grade de câmp vizual (ceea ce poate fi dificil la o fereastră de avion de pasageri). Curbura devine și mai vizibilă la o înălțime mai mare de 15.000 de metri; pasagerilor fostului supersonic Concorde li s-a oferit adesea o vedere a orizontului curbat când zburau la înălțimea de 18.000 de metri.

(06) Obțineți un balon meteorologic

În ianuarie 2017, studenții Universității Leicester au legat niște camere de luat vederi de un balon meteorologic și l-au lansat spre cer. Balonul s-a înălțat până la 23,6 kilometri de la sol, destul de mult peste nivelul necesar pentru a vedea curburile planetei. Instrumentele de la bord au trimis înapoi imagini uimitoare, care arată curbura orizontului. Câtă vreme balonul dumneavoastră are o încărcătură sub 1,8 kilograme, nu există restricții pentru lansarea lui. E destul să sunați din timp Administrația Federală a Aviației, ca să fiți siguri că nu pătrundeți într-un spațiu aerian cu restricții.

(07) Comparați umbrele

Prima persoană care a estimat circumferința Pământului a fost matematicianul grec numit Eratosthenes, care s-a născut în anul 276 înainte de Hristos. El a făcut lucrul acesta comparând umbrele în ziua solstițiului de vară acolo unde astăzi este Aswan, Egipt, cu cele din orașul Alexandria, situat ceva mai spre nord. La prânz, când Soarele era chiar deasupra capului, în Aswan nu existau umbre.

În Alexandria, un băț înfipt în pământ arunca o umbră. Eratosthenes și-a dat seama că, dacă ar fi știut unghiul umbrei și distanța dintre orașe, ar fi putut calcula circumferința globului. Pe un Pământ plat, nu ar fi fost absolut nicio diferență între lungimile umbrelor. Poziția Soarelui ar fi fost aceeași în raport cu solul. Numai o planetă în formă de glob explică de ce poziția Soarelui

Pag

e18

poate fi diferită în două orașe situate la câteva sute de kilometri unul de altul. (Aici se încheie datele preluate de la sursa online.)

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Auziți ce zice Spiritul Profetic despre planeta noastră: „Nu prin energia lui proprie produce pământul bogățiile lui și își continuă an după an mișcarea în jurul soarelui. O mână nevăzută dirijează planetele în circuitul lor pe cer” (Education/Educație, pagina 99). E clar? Revelația divină pentru timpul din urmă susține concepția heliocentrică, nu pe cea geocentrică.

Eu înțeleg că oamenii au libertate să gândească oricum și să afirme orice doresc. Dar când pretind că Pământul nu este rotund, dacă vor să fie cinstiți, să o spună în numele lor, nu în numele religiei și nu în numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Există destulă împotrivire față de adevărul Sfintelor Scripturi, destule pretenții că știința și Biblia se contrazic, lucru care, așa cum am văzut, nu este adevărat. Să li nu se ofere necredincioșilor un argument, și anume unul fals, pentru a spori batjocura lor împotriva credinței în veracitatea Bibliei, în existența unui Dumnezeu-Creator care a inspirat-o.

* * * *

* * * *

Pag

e19

FRAȚII ȘI SURORILE

DOMNULUI NOSTRU

ISUS HRISTOS

Pag

e20

FRAȚII ȘI SURORILE DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS

(01) Întruparea Cuvântului etern

Îngerul Gabriel nu a mustrat-o pe fecioara Maria, atunci când ea a întrebat cu privire la nașterea Fiului promis: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” (Luca 1,34). Zaharia nu era îndreptățit să ridice vreo întrebare despre nașterea lui Ioan din părinți „bătrâni, înaintați în vârstă” (Luca 1,18) , pentru că mai fuseseră cazuri asemănătoare: Avraam, Isaac, Manoah, Sunamita etc. Dar procreare și naștere fără participare masculină?

Era, într-adevăr, dincolo de legile cunoscute ale biologiei, era un mister și îngerul i-a dat Mariei un răspuns cât de cât satisfăcător: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (versetul 35). Rețineți: „Duhul Sfânt”, „Cel Preaînalt”. Din cuvintele Mântuitorului redate în Luca 6,35 reiese că acest „Preaînalt” este Dumnezeu-Tatăl; de asemenea, în Ioan 1,14 se afirmă despre Cuvântul-Dumnezeu care „S-a făcut trup” că a venit cu „o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Învățăm din aceste texte că Mântuitorul lumii urma să Se întrupeze prin participarea Duhului Sfânt și a Tatălui.

Atât? Apostolul Pavel ne informează că Hristos Însuși a participat la întruparea Sa, prin alegere și acțiune: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2,6.7). Nu S-a cramponat de poziția și de slava Sa divină eternă, ci „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși” și „a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”. Cuvântul divin n-a fost împins spre umanitate, ci a luat El Însuși, de bună voie, această nouă natură.

Apostolul Pavel arată limitele cunoașterii noastre în această privință: „Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei. Cel ce a fost arătat în trup . . .” (1 Timotei 3,16). Dacă este taină rămâne taină și așa va fi în vecii vecilor. Noi am descoperit aici pe baza Scripturii formula de bază a întrupării Cuvântului: ea a fost opera comună a Trinității. Atât putem ști, dar detaliile rămân taine și nu umblăm mai departe.

(02) Fecioara Maria

Singura naștere din istoria omenirii altfel de cum știm, de fapt concepție și naștere, a fost aceea a Salvatorului omenirii: Dumnezeirea S-a descoperit într-un trup, iar pe partea omenească o întâlnim pe Maria care, potrivit cu cuvintele ei, nu știa de bărbat. Biblia ne spune că „în luna a șasea (a sarcinii Elisabetei, pentru că trecuseră cinci luni, conform cu Luca 1,24), îngerul Gavril (îi zicem și Gabriel) a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria” (versetele 26 și 27).

Pag

e21

Fecioara Maria! Așa cum a afirmat Matei în capitolul 1,22.23 al evangheliei sale, se împlinea profeția din Isaia 7,14: „De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”

Există două concepții despre statutul anatomic al fecioarei Maria, ambele neconforme cu scrierile Noului Testament:

(01) Concepția catolică/ortodoxă, care o consideră pe Maria „pururea fecioară”. Potrivit acestei teorii, Maria nu a mai avut niciun alt copil după nașterea Pruncului Isus și a rămas în continuare fecioară.

(02) Concepția protestantă, care neagă ideea virginității eterne a Mariei, susținând că toți cei numiți în evanghelii „frații și surorile” Domnului Isus au fost născuți de Maria, sau măcar o parte dintre ei.

Ambele teorii, așa cum am arătat, sunt false, dar în fiecare există și ceva adevăr. Așa cum susține prima, Maria nu a mai avut alți copii după Isus și, așa cum susține a doua, ea nu a fost fecioară după experiența din Betleem.

Apostolul neamurilor a declarat că, atunci „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4,4). „Născut din femeie” este traducerea exactă a sintagmei grecești γενόμενον ἐκ γυναικός (genomenon ek gynaicos). Astfel, Biblia spune că fecioara a rămas însărcinată și femeia a născut. După ce o ființă omenească de gen feminin naște un copil, nu se mai poate spune că este fecioară, ci este femeie.

Vorbind „plină de Duhul Sfânt”, deci sub inspirație divină, Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, a zis către Maria, care era deja însărcinată: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1,41.42; cuvintele citate sunt din versetul 42). „Binecuvântată între femei”. Este adevărat că și îngerul Gabriel a zis la buna vestire: „Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Atât Gabriel, cât și Elisabeta au făcut niște anticipări, referindu-se deja la timpul când Maria va avea acel Prunc sau ca făcând parte din genul feminin.

Isus Însuși S-a exprimat astfel, cel puțin în două situații: „Femeie, ce am a face Eu cu tine?”, la nunta din Cana Galileii (Ioan 2,4). „Femeie, iată fiul tău!”, când Se afla pe cruce, adresându-i-Se Mariei și referindu-Se la ucenicul iubit (Ioan 19,26).

(03) Primele evenimente din viața lui Isus

Isus S-a născut în Betleem, cetatea lui David, așa cum fusese prezis în vechime: „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși, din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei” (Mica 5,2).

Profeția aceasta era bine cunoscută. Când Irod i-a întrebat pe preoții cei mai de seamă și pe cărturari unde urma să Se nască Hristos, ei au răspuns fără exitare: „În Betleemul din Iudea, căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai

Pag

e22

neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel’” (Matei 2,3-6; citate sunt versetele 5 și 6).

Cum se explică deosebirea în exprimare dintre textul profetic și redarea lui de către preoți și cărturari? Iată o explicație: „Citatul (v. 6) dat de preoții cei mai de seamă și de cărturari nu corespunde în întregime nici cu textul ebraic din Mica 5,2, nici cu Septuaginta. Se pare mai degrabă că era o parafrazare, poate dintr-un Targum, sau redarea lor liberă pe moment” (Seventh-day Adventist Bible Commentary/Comentariul biblic adventist de ziua a șaptea, volumul 5, pagina 290).

Dar putem învăța ceva de aici comparând cele două texte referitoare la localitatea Betleem: „ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda” (Mica 5,2), „nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda” (Matei 2,6) – din mic, Betleemul a devenit mare, din neînsemnat a dobândit enormă însemnătate prin nașterea lui Mesia acolo. Într-adevăr, poate că există persoane care nu au auzit niciodată de Londra (rarități), dar cine nu a auzit de Betleem, cântat atât de mult într-un anumit sezon al anului?

Astfel, Isus a fost născut în Betleem și pus într-o iesle: „Și L-a născut pe Fiul ei întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2,7). Dar cum au ajuns Iosif și Maria la Betleem? Doar îi știam în Nazaret. Iată ce ni se spune prin evanghelist: „În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria” (Luca 1,26.27). Buna vestire a avut loc în Nazaret.

O măsură luată de împăratul roman Cezar August a determinat deplasarea lui Iosif și Maria de la Nazaret la Betleem și așa S-a născut Mântuitorul în cetatea lui David, cum zisese profeția: „În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit și el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa și din seminția lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria” (Luca 2,1-6).

Potrivit rânduielii mozaice, Pruncul trebuia tăiat împrejur: „În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur” (Leviticul 12,3). Așa au și făcut Iosif și Maria: „Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece” (Luca 2,21). Tăierea împrejur a lui Isus a avut loc în Betleem, unde Se născuse. A urmat o altă ceremonie: „Și, când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, după legea lui Moise, Iosif și Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfățișeze înaintea Domnului, după cum este scris în legea Domnului: ,Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului’” (versetele 22 și 23).

Ce vârstă avea Pruncul Isus când a fost înfățișat înaintea Domnului? Iată ce scrie în Leviticul 12,3.4: „În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur. Femeia să mai rămână încă treizeci și trei de zile, ca să se curețe de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt și să nu se ducă la sfântul

Pag

e23

locaș, până nu se vor împlini zilele curățirii ei.” Adunați 8 cu 33 și veți obține 41. Atâtea zile trecuseră de la nașterea lui Isus în Betleem și până la înfățișarea Lui înaintea Domnului.

Și iată cum s-a făcut înfățișarea înaintea Domnului: „Preotul a trecut prin ceremonia lucrării lui oficiale. A luat copilul în brațe și L-a ținut înaintea altarului. După ce L-a dat înapoi mamei Lui, el a scris numele ,Isus’ în registrul întâilor născuți. Prea puțin s-a gândit el, când pruncul Se afla în brațele lui, că El era Maiestatea cerului, Împăratul slavei” (The Desire of Ages/Hristos, Lumina lumii, pagina 52).

A urmat aducerea jertfei: „. . . o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în legea Domnului” (Luca 2,24). Erau prea săraci ca să aducă un miel: „Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispășire. Preotul să facă ispășire pentru ea și va fi curată” (Leviticul 12,8).

Cu ocazia aceea s-a prezentat la templu bătrânul Simeon, care a rostit cuvinte profetice cu privire la Pruncul Isus și cu privire la Maria (vezi Luca 2,25-35). De asemenea, proorocița Ana a apărut la templu, „în același ceas, și a început să-L laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului” (versetele 36-38; cuvintele citate sunt din versetul 38).

Evanghelistul zice mai departe: „După ce au împlinit tot ce poruncea legea Domnului, Iosif și Maria s-au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret” (versetul 39). S-au întors la Nazaret: imediat? Dacă gândim așa ne încurcăm în legătură cu succesiunea evenimentelor din acea perioadă. Să le urmărim în ordine:

(01) nașterea lui Isus în Betleem;

(02) tăiat împrejur la opt zile în Betleem;

(03) dus la Ierusalim pentru înfățișare înaintea Domnului, după încă treizeci și trei de zile, deci patruzeci și una în total;

(04) întoarcerea la Betleem, care nu era departe de Ierusalim, pentru că acolo L-au găsit magii, potrivit cu Matei 2,8-11; săptămânile acelea erau suficiente pentru lunga lor călătorie;

(05) fuga din Betleem în Egipt, așa cum ni se spune în Matei 2,13-15;

(06) întoarcerea din Egipt, conform cu Matei 2,19-21;

(07) au vrut să se stabilească în Iudea, probabil în Betleem, însă s-au temut când au auzit că Arhelau domnește în locul tatălui său Irod. Ni se spune că Iosif, „fiind înștiințat de Dumnezeu în vis, a plecat în părțile Galileii. A venit acolo și a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean” (Matei 2,21-23; cuvintele citate sunt din versetele 22 și 23).

Prin urmare, în Luca 2,39 citim că „s-au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret”, apoi în Matei 2,23, că „a venit acolo și a locuit într-o cetate numită Nazaret”. Înainte de a ajunge în Nazaret

Pag

e24

însă, au avut loc evenimentele de la punctele 5-7. După înfățișarea înaintea Domnului s-au întors la Nazaret, dar după multă vreme. Isus nu mai era acum un Prunc, crescuse mare în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod, nu știm cât timp.

(04) Frații lui Isus

Și care este adevărul despre frații lui Isus? O mai atentă studiere a informațiilor date în Noul Testament, iar pentru noi și a unor sclipiri care țâșnesc din Inspirația timpului din urmă, ne oferă o înțelegere sigură a realității. Iată mai întâi ce ni se spune în cartea The Desire of Ages/Hristos, Lumina lumii, pagina 87:

„Isus a lucrat ca să ușureze orice caz de suferință pe care îl vedea. Avea puțini bani de dat, dar adesea Se lipsea de hrană ca să-i ușureze pe aceia care păreau a avea mai multă nevoie decât El. Frații Lui simțeau că influența Lui mergea atât de departe încât să o neutralizeze pe a lor. El poseda un tact pe care niciunul dintre ei nu-l avea și nici nu dorea să-l aibă. Când ei vorbeau cu asprime către indivizi săraci, disprețuiți, Isus îi căuta chiar pe aceia și le spunea cuvinte de încurajare. Celor ce aveau nevoie, El le dădea un pahar de apă rece și pe tăcute punea mâncarea Lui în mâinile lor. În timp ce le ușura suferințele, adevărurile pe care le prezenta erau asociate cu actele Lui de milă și erau fixate astfel în memorie.”

„Toate acestea îi deranjau pe frații Lui. Fiind mai în vârstă decât Isus, ei pretindeau că El trebuie să fie sub comanda lor. Îl acuzau că Se consideră superior lor și-L mustrau pentru că Se ridică mai pe sus de învățătorii lor, de preoții și de conducătorii poporului. Adesea Îl amenințau și încercau să-L intimideze, însă El mergea mai departe, făcând din Scripturi călăuza Lui.” (Ibid.)

Frații lui Isus erau mai în vârstă decât El, Isus era cel mai mic. Adesea, cuvântul „frați”, atât în Biblie cât și în vorbirea curentă, include și surorile. Dar trebuie să fim drepți și înțelepți și să reținem informația din aceste citate pentru uz intern; cei ce nu cunosc aceste scrieri nu pot fi convinși cu ele și nici să nu încercăm acest lucru, pentru că nu ar fi corect. De fapt, Biblia este sursa fundamentală a tuturor cunoștințelor despre Divinitate și despre lucrarea Sa cu neamul omenesc.

În raportul său despre nașterea Pruncului Isus, Luca a zis: „Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2,6.7). Fiul ei cel întâi născut: declarația aceasta înseamnă că Maria nu a avut alt copil înainte de Isus; dar după El? Nu arată expresia „întâiul născut” că au fost și alții după El? Nu neapărat. Oricare părinți, la nașterea primului lor copil, spun: „acesta este primul”, deși nu știu dacă mai vine și altul după el sau nu. Oricum este primul.

Din nou citatul acesta: „Preotul a trecut prin ceremonia lucrării lui oficiale. A luat copilul în brațe și L-a ținut înaintea altarului. După ce L-a dat înapoi mamei Lui, el a scris numele ,Isus’ în registrul întâilor născuți. Prea puțin s-a gândit el, când pruncul Se afla în brațele lui, că El era Maiestatea cerului, Împăratul slavei” (The Desire of Ages/Hristos, Lumina lumii, pagina 52).

Pag

e25

Preotul a scris numele „Isus” în registrul întâilor născuți; el nu știa dacă vor urma și alți copii de la mama respectivă, și pentru el lucrul acesta nu avea nicio importanță.

Evangheliile ne vorbesc însă și despre „frați” ai lui Isus, despre „surori” ale Lui, așa cum știm și cum vom vedea. Înainte de a-i identifica, să vedem din evanghelii cum s-au comportat ei față de Isus, după ce El a început lucrarea Sa publică, ceea ce ne spune ceva și despre felul cum Îl tratau în copilărie, și astfel Biblia confirmă afirmațiile profetesei redate mai înainte.

- „Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că nu puteau nici măcar să prânzească. Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: ,Și-a ieșit din minți’” (Marcu 3,20.21). Cuvintele „au venit să pună mâna pe El” și „Și-a ieșit din minți” ne spun că ei nu erau de acord cu activitatea Mântuitorului, atât din invidie, cât și pentru că Isus nu-Și armoniza cuvintele și faptele cu ideologia și practicile conducătorilor. Și aceste cuvinte ne arată că nu au venit la El chiar cu gânduri bune, ci pentru ca să oprească lucrarea Lui; de cine erau inspirați?

- „Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: ,Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută.’ El a răspuns: ,Cine este mama Mea și frații Mei?’ Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: ,Iată’, a zis El, ,mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă’” (Marcu 3,31-35).

Erau, totuși, nehotărâți acești „frați” ai Domnului Isus, care veniseră să-L caute și să-L ia acasă. Auzind despre lucrările Lui extraordinare (poate chiar văzând unele dintre ele, dar nu știm), ei au vorbit și altfel:

„Și praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape. Frații Lui I-au zis: ,Pleacă de aici și du-Te în Iudea, ca să vadă și ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut; dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.’ Căci nici frații Lui nu credeau în El. Isus le-a zis: ,Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăște, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. Suiți-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea’” (Ioan 7,2-8).

„Lucrările pe care le faci”, „să le vadă și ucenicii Tăi”, „arată-Te lumii”. Dar se menționează clar că nu credeau în El. În ciuda lucrărilor Lui pe care nimeni altcineva nu le putea face. Nu credeau în El. Trist și dureros, ba chiar surprinzător, pentru că alții au crezut în El când au văzut lucrările Lui.

La nunta din Cana Galileii, care avusese loc mai demult, la începutul lucrării Lui Isus, îi vedem împreună: „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo. Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui” (Ioan 2,1.2). Așa cum se poate înțelege ușor din alt verset, care va urma, și frații Lui erau prezenți la nunta aceea. Ei au fost martorii minunii făcute de Isus prin transformarea apei în vin, acea chimie dumnezeiască.

Pag

e26

Unde era diavolul ca să vadă că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru că avea putere dumnezeiască, fiind în stare să schimbe o substanță în alta la nevoie? Ar fi putut foarte bine să transforme pietre în pâini, dar nu la sugestia vrăjmașului și nu ca să Se ajute pe Sine. El a produs vinul din apă pentru participanții la nuntă. Vin sănătos, must, suc, nu otravă. Produs instantaneu. Nimeni nu și-a pierdut mintea la ospățul acela și nu s-a produs nicio încăierare.

Ce a urmat după nuntă și după minunea aceea? „După aceea, S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Lui” (versetul 12). În sfârșit, sunt amintiți și frații Domnului și se spune că s-au pogorât împreună cu ceilalți la Capernaum.

Familia aproape completă cu ocazia nunții din Cana, aproape completă pentru că Iosif nu era acolo și lucrul acesta spune ceva. De ce s-ar fi dus Maria la o nuntă fără soțul ei? Cum ar fi arătat lucrul acesta? După evenimentele privitoare la nașterea lui Isus, fuga în Egipt, întoarcerea de acolo, așezarea în Galilea, apoi vizita împreună cu Copilul Isus, de 12 ani, la Ierusalim la templu cu ocazia praznicului Paștelor (vezi Luca 2,41-52), Iosif nu mai este amintit niciodată. Ai cui fii erau „frații” Domnului Isus? Se pare că Iosif era mult mai în vârstă decât Maria și a încetat din viață mult mai devreme.

În cartea The Desire of Ages/Hristos Lumina lumii, la pagina 145, vorbind despre nunta din Cana, autoarea a zis: „Moartea o separase (pe Maria) de Iosif, care împărtășise cu ea misterul nașterii lui Isus. Acum acolo nu era nimeni față de care să-și destăinuie nădejdile și temerile. Ultimele două luni fuseseră foarte dureroase. Fusese despărțită de Isus, în simpatia Căruia găsea mângâiere.” Dacă, după moartea lui Iosif, Isus era singurul căruia Maria I se putea destăinui, e clar că ceilalți nu erau copiii ei. În cele două luni, de când Isus plecase de acasă, avusese loc botezul Lui și postul din pustie, și vă puteți imagina cum arăta El acum.

Dumnezeu a avut grijă ca nașterea Mântuitorului să aibă loc la adăpost de orice suspiciune dușmănoasă din partea oamenilor. Văzând-o însărcinată și până să afle de la înger că este de la Duhul Sfânt ce s-a zămislit în ea (vezi Matei 1,20), Iosif, „om neprihănit”, intenționa să o lase, gândind că Maria a fost necredincioasă. Dar el se gândea să facă lucrul acesta „pe ascuns”, pentru că „nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii” (versetul 19). Om neprihănit, pentru că nu putea accepta păcatul, cum i se părea atunci, dar și bun, pentru că dorea să evite umilirea și poate omorârea Mariei cu pietre.

Dar, cum am zis, Dumnezeu a avut grijă de amândouă părțile: tatăl multor copii, băieți și fete, urma să aibă o soție tânără și harnică, în stare să-i îngrijească. Iar Maria avea o protecție morală față de răutatea societății, pentru că Nazaretul era un oraș de proastă reputație; „poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1,46), l-a întrebat Natanael pe Filip. Iar Isus a avut parte de un „tată” pământesc harnic, cinstit, spiritual și iubitor, de la care a învățat o meserie.

Evangheliștii raportează două vizite ale lui Isus la Nazaret. Prima este arătată de Luca în capitolul 4 al evangheliei sale: „A venit la Nazaret, unde fusese crescut și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească . . .” (versetul 16). Știți că, după predica Sa, sinagogiștii înfuriați „s-au sculat, L-au scos afară de cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo” (versetele 29 și 30).

Pag

e27

Isus S-a strecurat printre ei și a dispărut în mod miraculos, pentru că nu-I sosise încă ceasul. Altfel o făceau, Îl aruncau în prăpastie, ei, concetățenii Lui, printre care crescuse, pe care îi servise. Pentru că le rănise naționalismul, apreciindu-i pe străini – văduva din Sarepta și Naaman Sirianul. Nici respectul față de Iosif și Maria, nici omenia, nici bunul simț, nimic din toate acestea nu le-a frânat pornirea criminală. Ce forță satanică este naționalismul dublat cu miasmă religioasă!

Versetul 28 zice că „toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.” Și au încercat să-L asasineze, așa cum am citit. Ne putem întreba, pe drept cuvânt, unde erau frații și surorile lui Isus; au fost prezenți în sinagogă, s-au unit cu ceilalți în tentativa de asasinare (ceva de neconceput), au privit îngroziți la scena aceea, sau nu erau prezenți? Poate ultima variantă este cea reală, dacă „toți s-au mâniat” și au încercat să-L ucidă pe predicator.

A doua vizită la Nazaret este descrisă în Marcu 6,1-6: „Isus a plecat de acolo și S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. Când a venit ziua Sabatului, a început să-l învețe pe norod în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: ,De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici între noi?’ Și găseau o pricină de poticnire în El. Dar Isus le-a zis: ,Un prooroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui.’ N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor.”

Era mult mai târziu în timpul lucrării mesianice a lui Isus. Acum nu au mai fost violenți (cumva poate pentru că erau și ucenicii Lui cu El?), dar și-au exprimat mirarea, parcă o mirare disprețuitoare, cu privire la El: de unde și până unde face El așa ceva? Doar Îl cunoaștem bine, e „tâmplarul”, e „feciorul Mariei” (Iosif nu mai e amintit), e „fratele lui Iacov, Iose, Iuda și Simon”, iar „surorile Lui sunt aici între noi”. Frați și surori. Nu se precizează câte surori, dar cel puțin două ca să fie plural. Iar frații lui Isus sunt amintiți pe nume.

Astfel, în Marcu 6,3, sunt arătați pe nume acești frați ai lui Isus: Iacov, Iose, Iuda și Simon.

În Matei 13,55, ordinea lor este: Iacov, Iosif, Simon, Iuda, dar sunt aceiași.

De Iose sau Iosif și de Simon nu se mai vorbește nimic în restul Noului Testament, dar avem o epistolă scrisă de un Iacov și una scrisă de un Iuda. Amintesc din nou scena de pe Golgota: când Isus atârna pe cruce în dureri înspăimântătoare, S-a gândit la mama Lui, pe care o vedea în apropiere, și S-a îngrijit de viitorul ei. Cum Ioan, ucenicul iubit, era acolo, El a zis către Maria: „Femeie, iată fiul tău!” (Ioan 19,26). Și, adresându-i-Se lui Ioan, a zis: „Iată mama ta!” (Versetul 27). Ioan a înțeles ce a vrut să zică Isus „și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă” (același verset). Maria era pe mâini bune, era în grija ucenicului care era cel mai apropiat de Fiul ei.

Mântuitorul respecta porunca a cincea, care ne cere să cinstim pe tata și pe mama (vezi Exodul 20,12). Adresându-Se Tatălui Său, El a zis: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea

Pag

e28

pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17,4). Și acum Își onora mama, în cumplitele chinuri prin care trecea, asigurându-Se că are cine să-i poarte de grijă.

De ce oare nu a încredințat-o El pe Maria niciunuia dintre acei patru bărbați amintiți de ascultătorii de la sinagoga din Nazaret și niciuneia dintre surorile lor? Se pare că nici nu erau acolo, la Golgota. Aceștia erau numiți frații și surorile lui Isus, însă doar prin creștere împreună în aceeași casă; nu erau rude de sânge. Nu exista nicio siguranță că ei, încă neatașați ucenicilor, vor avea grijă de mama Lui. Bunica mea dinspre mamă a murit când mama mea, Lenuța, era în vârstă de circa 6 ani. Bunicul s-a recăsătorit cu o soră care avea o fiică, Marioara. Lenuța și Marioara au crescut împreună, s-au considerat surori toată viața lor, deși nu aveau nici același tată, nici aceeași mamă.

(05) Iacov

În 1 Corinteni 15,3-8, apostolul Pavel le amintește credincioșilor ultimele evenimente din viața de pe pământ a Domnului Isus Hristos: moartea, înmormântarea, învierea, arătările. El menționează pe scurt cui i S-a arătat Isus după învierea Sa.

Nu este o listă completă, dar foarte ajutătoare (după Marcu 16,9, El i „S-a arătat mai întâi Mariei Magdalenei”, dar ne limităm la lista dată de Pavel). În această ordine: lui Chifa, adică Petru, cu care știm că avea ce să discute, poate l-a asigurat de iertare înainte de reabilitarea lui în fața a șase ucenici și însărcinarea de a păstori turma Domnului (vezi Ioan 21,1-17, mai ales versetele 15-17); celor doisprezece (de fapt unsprezece, dar formula a rămas); la peste cinci sute de frați deodată; lui Iacov; tuturor apostolilor; lui Pavel.

Isus i S-a arătat lui Iacov. Nu putea fi fratele lui Ioan, pentru că s-ar menționa lucrul acesta, ca în Fapte 12,2 și în alte locuri. Așa cum reiese din alte texte, acesta era primul născut al lui Iosif, așa cum l-am întâlnit pe primul loc în listele date de Marcu și de Matei. Ne putem închipui de ce i S-a arătat lui și ce putea vorbi cu el. Îmi place să cred că „a început de la Moise și de la toți proorocii și i-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24,27), așa cum a făcut cu cei doi ucenici pe calea spre Emaus.

Cred că i-a spus așa: „Vezi, Iacove, toate aceste profeții s-au împlinit cu Mine. Știi bine că am fost răstignit și iată că sunt viu. Eu sunt Mesia. Acceptă adevărul acesta și alătură-te ucenicilor Mei. Ce-a fost în copilărie Eu am iertat demult, nedumeririle voastre de mai târziu nu le-am luat în seamă. Eu te prețuiesc și te iubesc. Tu poți avea un rol important în lucrarea evangheliei. Dumnezeu te cheamă și vrea să te folosească. Răspunde pozitiv la această chemare și vei fi fericit.”

Speculație? Imaginație da, dar nu speculație, așa cum se va vedea mai departe. De ce i S-a arătat Isus lui Iacov? Era numai normal să facă așa, crescuse împreună cu el și cu ceilalți copii ai lui Iosif, cel puțin șase (patru frați și cel puțin două surori) și îi iubea foarte mult, nu dorea să rămână necredincioși, ci să se alăture creștinismului, să fie activi și să aibă și ei parte de împărăția Sa.

Pag

e29

Nu-mi pot închipui că Isus a lucrat cu alții și deloc cu cei din familia unde crescuse. Mi se pare de neconceput așa ceva. Cel puțin respectul, recunoștința și dragostea lui pentru Iosif Îl îndemnau să Se ocupe de copiii acestuia. Dar nu numai atât: Hristos a venit să mântuiască lumea, ucenicilor le-a spus să-și înceapă lucrarea din Ierusalim și era de așteptat ca El să Se intereseze în mod deosebit de Ierusalimul Lui mai mic, familia în care crescuse și cu care muncise în copilărie și tinerețe.

Așa se explică faptul că, după înălțarea lui Isus la cer, „frații” lui Isus s-au alăturat ucenicilor: „Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul și Iuda, fiul lui Iacov. Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui” (Fapte 1,12-14).

Și cu frații Lui, ai lui Isus. Nu știm câți, dar cel puțin doi. Aceștia se rugau împreună cu ucenicii, „cu femeile și cu Maria, mama lui Isus”. Erau printre cei „aproape o sută douăzeci”, amintiți în Fapte 1,15, și putem accepta că au primit Duhul Sfânt împreună cu ceilalți (vezi capitolul 2,1-4). Versetul 1 zice: „În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc.” Toți. „Aproape o sută douăzeci”, care se rugaseră împreună, poate și alții.

Iacov este amintit pe nume în trei locuri din cartea Faptele apostolilor și ne vom ocupa în continuare de rolul lui în aceste împrejurări.

(01) După ce a fost eliberat de îngerul Domnului din închisoare, Petru „s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă și se rugau” (Fapte 12,12). După ce le-a istorisit izbăvirea minunată, a plecat în alt loc, spunându-le înainte de a-i părăsi: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților” (versetul 17). Nu putea fi Iacov, fratele lui Ioan, pentru că despre uciderea acestuia de către Irod cu sabia se vorbește în versetul 1, înainte de arestarea lui Petru. Nu putea fi nici celălalt Iacov din lista ucenicilor, pentru că el este numit în Fapte 1,13 „Iacov, fiul lui Alfeu”, la fel ca în Matei 10,3, în Marcu 3,18 și în Luca 6,15; dacă ar fi fost vorba despre el, ar fi fost folosit, ca și în aceste texte, numele complet.

(02) Iacov a prezidat primul Congres Apostolic din Ierusalim, despre care se raportează în Fapte 15,6-29. Versetul 13 zice: „Când au încetat ei de vorbit (Barnaba și Pavel, povestind experiențele lor misionare), Iacov a luat cuvântul și a zis: ,Fraților, ascultați-mă!’” El a făcut propunerea să se trimită neamurilor o scrisoare în care să li se spună de ce să se ferească. Iarăși nu putea fi Iacov, fiul lui Zebedei, pentru că acest congres a avut loc la mult timp după moartea lui.

(03) Despre ultima călătorie a apostolului Pavel la Ierusalim se raportează astfel: „Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov și toți prezbiterii s-au adunat acolo” (Fapte 21,17.18). Astfel, întâlnirea marelui misionar și a însoțitorilor lui cu apostolii și prezbiterii a avut loc în casa lui Iacov.

Iacov acesta a îndeplinit un rol important în biserica primară, un rol de conducere, pe care îl respectau până și Petru și Pavel.

Pag

e30

Avem încă trei referințe cu privire la Iacov în Epistola către Galateni:

(01) În primul capitol, apostolul Pavel le povestește credincioșilor experiențele sale: convertirea dintr-un iudaism intransigent, fuga din Damasc în Arabia, întoarcerea la Damasc (vezi versetele 13-17). Apoi el zice: „După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului” (1,18.19). Este singurul loc din Noul Testament unde acest Iacov este numit „fratele Domnului” și este considerat unul dintre „apostoli”. Probabil l-au introdus între cei doisprezece după martiriul fratelui lui Ioan sau, pur și simplu, se zicea „apostol” într-un sens mai larg, însemnând „trimis”.

(02) „. . . și, când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat, mie și lui Barnaba, mâna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur” (2,9). Aceasta era o altă călătorie la Ierusalim, după paisprezece ani. Acolo i-a întâlnit pe Iacov, Chifa (Petru) și Ioan, care i-au consacrat pe Pavel și pe Barnaba pentru lucrarea lor mai departe între neamuri. Despre cei trei, Pavel zicea că „sunt priviți ca stâlpi”; în greacă este folosit participiul prezent dokountes. Astfel, Iacov era unul dintre stâlpii bisericii în momentul când Pavel le scria galatenilor, la mult timp după moartea fratelui lui Ioan. Acesta era Iacov, fratele Domnului.

(03) Chifa a vizitat Antiohia și acolo s-a produs un incident descris de Pavel în Galateni 2,11-13: „Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar, când au venit ei, s-a ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor.” Și apoi Pavel l-a mustrat pe Petru (vezi versetele 14-21). Prin urmare, unii au venit în Antiohia „de la Iacov”.

O recapitulare succintă a acestor șase informații din cărțile Faptele apostolilor și Galateni:

- „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților” (despre izbăvirea lui Petru din temniță).

- „Iacov a luat cuvântul și a zis: ,Fraților, ascultați-mă!’” (Iacov prezidând Congresul Apostolic).

- Pavel a mers împreună cu însoțitorii săi la Iacov și toți prezbiterii s-au adunat acolo (când Pavel a vizitat ultima dată Ierusalimul).

- „Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului” (când de la Damasc s-a suit la Ierusalim „după trei ani”).

- „Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi” (când a mers din nou la Ierusalim „după paisprezece ani”).

- Unii iudei au venit la Antiohia de la Iacov.

Observați ce se spune în aceste două cărți despre Iacov: el trebuia neapărat înștiințat despre izbăvirea lui Petru, a prezidat Congresul Apostolic, la reședința lui a avut loc întâlnirea

Pag

e31

prezbiterilor când Pavel a sosit ultima dată în Ierusalim, a fost numit „fratele Domnului”, iar împreună cu Chifa și cu Ioan era un stâlp al bisericii.

Este interesant de constatat că Iacov, fratele Domnului, apare ca o persoană de care biserica ținea cont în diferite împrejurări, ca să fie informat, să conducă, să găzduiască întâlniri, în timp ce „Maria, mama lui Isus”, este amintită, dincolo de spațiul evangheliilor, doar în Fapte 1,14 și niciodată după aceea. Cu tot rolul său extrem de important în întruparea Cuvântului divin și în creșterea Mântuitorului, nu Maria apare în rol de conducere în biserica primară, ci Iacov, primul născut al lui Iosif.

Domnul Isus Hristos Se afla acum în cer; cu dor au privit ucenicii spre El când Se înălța de pe pământ și acum așteptau revenirea Sa așa cum le promisese și cum făgăduiseră și cei doi îngeri. Absența Lui îi durea, dar și-au îndreptat atenția și respectul către „Iacov, fratele Domnului”. Nu pentru beatificare, nu pentru adorare, ci pentru colaborare în lucrarea Domnului. Ei aveau multe de aflat de la Iacov despre Mântuitorul, cu care crescuse împreună, lucruri interesante și importante, care întregeau cunoștințele lor despre Maestrul plecat dintre ei. Din iubire și respect față de Domnul Hristos, ei i-au acordat lui Iacov toată considerația posibilă și se pare că Iacov era, cu adevărat, respectabil și destoinic în răspunderile pe care le-a purtat, fiind o binecuvântare pentru biserica Domnului la începuturile ei.

Să vedem cum se recomandă Iacov și Iuda în introducerea epistolelor lor.

- „Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: sănătate!” (Iacov 1,1)

- „Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu-Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos” (Iuda 1).

Iuda se recomandă ca fiind „fratele lui Iacov”; Iacov nu se recomandă ca fiind „fratele lui Iuda”, însă acest lucru nu este necesar. Cei doi autori ai epistolelor pe care le avem, Iacov și Iuda, erau frați. Dar aceste două nume apar și în lista „fraților” lui Isus.

Cum vorbeau acești scriitori-frați despre ei înșiși și despre Mântuitorul?

- „Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1,1). „Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului” (2,1). „Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului” (5,7). „. . . căci venirea Domnului este aproape” (versetul 8). „Iată că Judecătorul este chiar la ușă” (versetul 9).

- „Iuda, rob al lui Isus Hristos” (versetul 1). „. . . păstrați pentru Isus Hristos” (același verset). „Oameni neevlavioși, care . . . Îl tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn Isus Hristos” (versetul 4). „. . . apostolii Domnului nostru Isus Hristos” (versetul 17). „. . . așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică” (versetul 21). „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii și acum și în veci. Amin” (versetele 24 și 25).

Pag

e32

E clar că acești doi frați erau cu adevărat convertiți la creștinism. Niciunul dintre ei nu dă pe față aroganță, înfumurare pentru că este fratele Domnului, ci se consideri robi ai Lui. Iar Mântuitorul este pentru ei: Domn, Domnul nostru, Domnul slavei, Judecătorul, singurul nostru Stăpân și Domn. Și ei alătură numele Domnului Isus Hristos de numele lui Dumnezeu-Tatăl!

Frumos? Adio disprețul și persecuția cu care L-au tratat când era copil. Acum se considerau păcătoși ca toți ceilalți oameni, în nevoie de un Mântuitor, și Hristos era Cel care avea să le asigure mântuirea. Putem fi siguri că au regretat purtarea lor față de El în anii copilăriei, necredința și ostilitatea lor față de El din anii următori, iar Isus i-a iubit, i-a iertat și a făcut totul pentru mântuirea lor.

Să așteptăm întâlnirea în slavă cu Iacov, cu Iuda și . . ., cine știe, poate cu Iosif/Iose, cu Simon și cu surorile lor! Și, bineînțeles, cu Acela pe care-L adorau acum ca Mântuitor și Domn al tuturor. Pe care noi Îl adorăm ca fiind singura noastră nădejde de mântuire și viață eternă.

„Amin, vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22,20)

(06) Alți frați și surori ale lui Isus

Și acum, o întrebare importantă, spre care am condus toată meditația aceasta: Isus nu a avut niciun frate sau sor