UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
DOMENIUL DE DOCTORAT:
FILOLOGIE – LITERATURĂ ROMÂNĂ
TITLUL TEZEI DE DOCTORAT:
STRUCTURI ALE IMAGINARULUI
LIRIC
ÎN REPREZENTĂRI FEMININE
CONTEMPORANE
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Prof. univ. dr. ANNA SELEJAN
DOCTORAND: GEORGETA ADAM
2008
2
REZUMAT
3
CUPRINS
ARGUMENT………………………………………………………........................ 4
CAPITOLUL I: POETICA IMAGINARULUI. REPERE ........................... 6
I.1. Teoreticieni, teorii, termeni………........................................... 6
I.1.1. Gaston Bachelard, visătorul de cuvinte............................ 6
I.1.2. Albert Béguin, sufletul romantic, visul şi imaginea
poetică...............................................................................
11
I.1.3. Hugo Friedrich: structura imaginarului liric modern........ 14
I.1.4. Gilbert Durand: imaginar şi antropologie …………...... 16
I.1.5. Jean Burgos şi poetica imaginarului................................ 22
I.1.6. Mircea Eliade. Perenitatea şi universalitatea arhetipurilor 26
I.1.7. Limbajul poetic. Interferenţele lingvisticii cu critica
literară........................... ................................................... 34
I.1.8. Imaginarul liric. Dicţionar de termeni şi idei literare ..... 42
CAPITOLUL II. POEZIA FEMININĂ ÎN ROMÂNIA.
CONŞTIENTIZAREA GENULUI........................................ 58
II.1. Primele scriitoare cu personalitate accentuată.
4
Versantul occidental ....................................................... 58
II.2. Paşi spre notorietate. Versantul românesc.................. 62
II.3. Feminitatea ca element identitar. Dialectica Animus
Anima................................................................................ 64
II.4. O supratemă în poezie: feminitatea .............................. 75
II.5. Există un limbaj feminin ? ............................................. 83
II.5.1. O triadă modernă: feminismlimbajdiscurs .......... 83
CAPITOLUL III: POETAPOESIS. IPOSTAZE ALE EULUI LIRIC ......... 89
III.1. Ana Blandiana sau poezia ca iluminare....................... 90
III.2. Ileana Mălăncioiu. Panorama tragică a eului anxios... 99
III.3. Angela Marinescu. Între trăire şi limbaj....................... 110
III.4. Carolina Ilica. Flacăra şi visul...................................... 119
III.5. Mariana Marin. „Texistenţa” şi existenţa....................
126
CAPITOLUL IV: MAREA CONJUGARE: EROSCRONOSTHANATOS 134
IV.1. Ana Blandiana. Între trup şi spirit ..................…….... 135
IV.2. Ileana Mălăncioiu. Balanţă pe linia vieţii ................... 140
IV.3. Angela Marinescu. Sângele şi Cuvântul................…... 147
IV.4. Carolina Ilica. Biografie şi Erosofie............................. 157
IV. 5. Mariana Marin. În armura celor două
singurătăţi …….................................................................
167
CAPITOLUL V: DE LA AER LA ZBOR. BREVIAR AL
IMAGINARULUI LIRIC FEMININ (Simboluri,
elemente, stări, ritualuri, trasee, tehnici) 181
CONCLUZII .................................................................................................. 225
SYNTÈSE THÉORIQUE.............................................................................. 229
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................ 234
5
ARGUMENT
Propunândune o cercetare a imaginarului liric în reprezentări feminine
contemporane, aşa cum sa structurat acesta în creaţia unei constelaţii de poete,
constelaţie care începe cu Ana Blandiana şi se încheie cu Mariana Marin, simţim nevoia
unor precizări metodologice. Am ales această secţiune de aur a lirismului românesc
contemporan din două motive între care este o legătură evidentă.
Ana Blandiana a debutat în 1964, cu placheta Persoana întâia plural (titlu care
nu trebuie înţeles doar ca o expresie a unanimismului ce apăsa încă atunci universul
poeţilor, ci mai curând ca manifest al unei insurgenţe colective), iar Mariana Marin şia
încheiat trecerea prin lume în 2003. Cele aproape patru decenii au fost suficiente pentru a
reda liricii româneşti semnele europene ale „modernităţii aspre”, pe care le sesizase Hugo
Friedrich în 1956, în prefaţa la Structura liricii moderne. Sunt ani în care poezia din
România se emancipează; încetând să se conformeze „comenzii sociale”, ea nu mai e nici
cronică (rimată), nici epopee didactică, vizând o iluzorie „eficienţă revoluţionară”.
Evadat de sub tirania „realismului socialist”, lirismul se interiorizează, coboară în
străfundurile eului şi redescoperă tragismul existenţei umane. El redescoperă totodată şi
liniile unei tradiţii vremelnic întrerupte, şi dialogul cu marea poezie a lumii, refractară
conformismului şi coerciţiei.
Sunt totodată ani în care poetele au revelaţia condiţiei de gen şi o etalează fără
pudori ipocrite. După 1964, prezenţa poetelor nu mai e un accident, un caz (să ne aducem
aminte de Veronica Micle, Natalia Negru, Elena Farago, Otilia Cazimir, Maria Banuş,
care au gravitat îndeobşte în jurul unui bărbat/poet notoriu), ci o realitate semnificativă
atât prin număr, cât şi prin calitatea discursului liric. Universul poetelor (în această
6
cercetare le avem în vedere, în afara celor deja menţionate, şi pe Ileana Mălăncioiu,
Angela Marinescu, Carolina Ilica) are o geografie vastă, amazoniană, favorabilă
investigaţiei critice efectuate cu instrumente moderne. Univers ce se reflectă, desigur, în
limbajul poetic, care se deosebeşte prin complexitate de acela, previzibil, al solitarelor
predecesoare.
În explorarea lui am apelat la metodologia şi terminologia imaginarului, domeniu
de cercetare constituit spre mijlocul secolului precedent, îmbogăţit continuu prin
contribuţiile unor teoreticieni eminenţi (Gaston Bachelard, Albert Béguin, Hugo
Friedrich, Gilbert Durand, Jean Burgos, Mircea Eliade ş.a.) şi abordat actualmente în 40,
după alte surse în 60, de institute europene şi americane, unul funcţionând, cu onorante
rezultate, la Cluj. Examinând analitic succesiv lucrările esenţiale în rândul cărora am
inclus şi studiile lingviştilor, semioticienilor, criticilor literari români şi străini, de ieri şi
de azi, inclusiv pe cele ale reprezentantelor gynocriticismului, căutând punctele de
convergenţă, nu pe cele diferenţiatoare, am alcătuit o grilă pe care neam sprijinit întregul
demers. Dicţionarul de termeni şi idei literare pe care lam inserat la finalul primului
capitol este o încercare, de pionierat la noi, de a concretiza din fragmente aparent
eterogene un discurs coerent asupra metodei.
Scrierile celor cinci poete analizate în teza noastră nau apărut prin generaţie
spontanee. Ele continuă o experienţă poetică mai veche şi mai amplă decât se crede
îndeobşte. Cercetândo în ipostazierile ei occidentale şi româneşti, am reliefat şi etapele
conştientizării genului, reflexele acesteia în comentariile criticilor importanţi,
transformarea feminităţii întrun element identitar, iar finalmente întro supratemă a
poeziei.
Am focalizat analiza poeziei feminine (termen utilizat în critica literară
românească încă din anii ’20 ai veacului precedent) pe două direcţii. În cea dintâi am
evidenţiat ipostazele eului liric, dialectica raporturilor poetpoezie, senzualitate
cerebralitate, triada Eros–Cronos–Thanatos. În cea dea doua, am urmărit, cu titlu
demonstrativ, deci selectiv, fără ambiţia exhaustivităţii, structurarea unor simboluri,
stări, elemente, trasee antropologice, tehnici în operele poetelor alese drept obiect al
cercetării de faţă. Sperăm că sinteza noastră, a cărei elaborare nea solicitat mulţi ani de
muncă şi meditaţie, să reprezinte un util punct de plecare pentru alte cercetări similare.
7
CAPITOLUL I
Poetica imaginarului. Repere
Cercetarea asupra structurilor imaginarului liric în reprezentări feminine
contemporane din România are la bază studiile asupra poeticii imaginarului întreprinse
începând din deceniul 4 al secolului trecut şi până în contemporaneitate de iluştri
teoreticieni care au fundamentat metodologia şi terminologia domeniului: Gaston
Bachelard, Albert Béguin, Hugo Friedrich, Gilbert Durand, Mircea Eliade, Jean Burgos
ş.a. Examinând limbajul poetic din perspectiva interferenţelor lingvisticii cu critica
literară, am valorificat de asemenea contribuţiile din spaţiul semioticii, semanticii,
structuralismului care au adus o nouă lumină asupra textului literar interpretat în
integralitatea sa. O atenţie aparte am acordat şi teoreticienilor români – esteticieni, critici
şi istorici literari – care au impus în interpretarea poeziei noi trasee, sincronizând
perspectivele româneşti cu cele europene: Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Ion Pop,
Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Marin Mincu, Al. Cistelecan, Mircea Cărtărescu,
Radu G. Ţeposu, Alexandru Muşina, Călin Teutişan ş.a.
În cadrul amplului capitol privind fundamentele teoretice ale poeticii imaginarului
am elaborat un dicţionar al termenilor şi ideilor literare esenţiale, reliefând contribuţia
fiecărui cercetător şi cristalizarea progresivă a sensului acestor concepte. Dicţionarul este
o cercetare specială, originală şi deocamdată unică în literatura de specialitate. Modelele
de analiză propuse de Bachelard, Friedrich, Durand, Burgos ş.a., ca şi articolele acestui
insolit lexicon au stat la baza cercetării noastre asupra imaginarului liric constituit în
opera unor poete contemporane exponenţiale: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela
Marinescu, Carolina Ilica şi Mariana Marin.
8
CAPITOLUL II
Poezia feminină în România. Conştientizarea genului
Capitolul e structurat sub forma unui „dosar critic” al afirmării poetelor în cadrul
literaturii române, dosar conjugat cu unul destinat receptării critice a operelor acestora.
Dubla focalizare a analizei permite relevarea conştientizării genului atât în rândul
poetelor, cât şi în acela al comentatorilor de poezie feminină, termen utilizat ca atare încă
din anii ’20 ai veacului precedent. Dosarul critic rezumă circa 150 de ani de manifestare
literară a poetelor. Impunerea poetelor (şi în general a scriitoarelor) în (sau din) România
a avut trasee curioase. Câteva nume importante sau făcut cunoscute mai întâi în
Occident, fiind acceptate mai târziu pe solul natal, unde, în treacăt fie zis, nu sunt
receptate satisfăcător nici azi. Sunt menţionate şi proiectate întrun context european
scriitoare ca Dora d’Istria (pseudonimul Elenei Ghica, 3.02.1928–17.11.1888), Iulia
Hasdeu (2.11.186917.09.1888), Elena Văcărescu (3.10.186417.02.1947), Anne de
Noailles (15.11. 1876 30.04.1933), al căror prestigiu literar a fost incontestabil în epocă.
Paşii spre notorietate ai poetelor de pe „versantul românesc” au fost mult mai
dificili. Fenomenul e explicabil prin acţiunea convergentă a câtorva factori: numărul mic
de reprezentante, fragilitatea lor estetică, dificultăţile unei limbi neformate, în fine,
misoginismul criticilor, care confirmă indirect caracterul patriarhal al unei culturi şi al
unei civilizaţii în care locurile şi rolurile de frunte sunt rezervate bărbaţilor. Chiar în
aceste condiţii sau afirmat poete precum Matilda CuglerPoni, Veronica Micle, Maria
Cunţan, Natalia Negru, Ecaterina Pittiş, Alexandrina Scurtu, Ada Umbră, Alice Soare,
9
Elena Farago, Alice Călugăru, Claudia Millian, Mia Frollo, Otilia Cazimir, Sanda Movilă
ş.a. Receptarea lor critică, de la Titu Maiorescu, N. Iorga, E. Lovinescu şi până la G.
Călinescu, ilustrează meandrele afirmării acestei poezii, al cărei caracter specific sa
constituit în pofida unor prejudecăţi legate de gen.
De aceea, am analizat ulterior impunerea feminităţii ca element identitar,
dialectica animusanima, menţionând contribuţiile unor critici şi istorici litetari care leau
ilustrat edificator. Un loc aparte a ocupat între ei Eugen Lovinescu, care decreta la
început categoric şi discriminatoriu: „Literatura nu e în genere o vocaţie feminină”, dar a
prefaţat totuşi prima antologie de literatură feminină. Nu am ocolit rezervele principiale
ale lui G. Călinescu, radical în misoginismul său, care a recurs discriminatoriu la
dicotomia masculinfeminin atât în Istoria literaturii române..., cât şi în Domina bona,
un compendiu minimal al literaturii române publicat în 1947 în Jurnalul literar.
Acelaşi subiect de reflecţie este urmărit în timp şi argumentat cu opinii ale
istoricului literar Constantin Ciopraga, dar şi ale altor personalităţi critice cum sunt Ovid.
S. Crohmălniceanu, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Dumitru Micu, Marian
Popa, Nicolae Ciobanu, Marin Mincu ş.a. Din prezentarea succesivă a contribuţiilor lor
rezultă un tablou diacronic al opiniilor despre poezia feminină şi feminism.
Semnalând masiva afirmare a poetelor în spaţiul literaturii române după 1965
(interval în care au publicat volume cel puţin 100 de autoare, unele cu o personalitate
deosebită şi cu un ecou critic extraordinar), am cercetat totodată etapele constituirii
feminităţii ca supratemă în poezie.
Contextualizarea poeziei feminine româneşti şi, respectiv, a poetelor analizate în
prezenta teză de doctorat: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu,
Carolina Ilica şi Mariana Marin a fost realizată cu argumente critice ce aparţin unor
istorici şi critici literari precum Eugen Simion, I. Negoiţescu, Eugen Negrici, Dumitru
Micu, Laurenţiu Ulici, Marian Popa, Marin Mincu, Călin Teutişan ş.a.
Capitolul al IIlea se încheie cu o întrebare incitantă: există un limbaj feminin?
Pornind de la triada modernă feminismlimbajdiscurs, am adus în argumentaţie varii
lucrări de specialitate care analizează în contemporaneitate problematica femeii,
feminismul limbajului femeilor, problemele sociale privind egalitatea de gen, diferenţa
dintre sex şi gen etc.
10
Am menţionat contribuţia teoretică a câtorva personalităţi occidentale preocupate
de specificitatea feminină în literatură, demers cunoscut sub denumirea de gynocriticism:
Robin Tolmach Lakoff (n. 1942), profesoară de lingvistică la Universitatea Berkeley din
California; franţuzoaica Hélène Cixous, care analizează particularităţile scrisului feminin
ce derivă din înţelegerea propriului trup, a inconştientului feminin. (Mottoul său este de
altfel „Scrie cu propriul trup.”); eseista franceză Luce Irigaray a propus ca ţintă a
„scriiturii feminine” subminarea androcentrismului, a regulilor tradiţionalpatriarhale ale
discursului; Mary Jacobus, profesoară la Facultatea de limba engleză a Universităţii
Cornell identifica în varii texte literare semnalmentele identităţii de gen. Întrun eseu din
1987 care a suscitat numeroase ecouri, Is There a Woman in This Text (Se află o femeie
în acest text), Mary Jacobus a susţinut chiar textualizarea identităţii feminine,
interpretarea corpului ca un text modelat de discursuri şi saturat de contradicţii şi
deschideri, teză care seamănă în bună măsură cu conceptul de texistenţă pe care la
propus în România poeta Mariana Marin.
Concluzia comună lucrărilor acestor femei inteligente şi instruite a fost că lumea
este dominată de reprezentarea masculină în limbă şi chiar dacă nu se poate inventa o
nouă limbă, din interiorul ei poate fi contestată reprezentarea femeilor în limbaj şi
discurs.
11
CAPITOLUL III
PoetaPoesis. Ipostaze ale eului liric
În paginile acestui capitol – în interiorul căruia există 5 subcapitole – am urmărit
ipostazele eului liric feminin, jocul eurilor multiple, dialectica poetpoezie, visreverie,
nocturndiurn în consolidarea lumilor imaginare.
În subcapitolul III.1. Ana Blandiana sau poezia ca iluminare am pornit de la
meditaţiile Anei Blandiana despre eul liric modern care ne dezvăluie o poetă ce a văzut
în poezie un limbaj esenţial, o posibilitate de a gândi asupra lumii, o modalitate unică şi
inegalabilă de cunoaştere şi, mai ales, de recunoaştere: „Poezia nu trebuie să
strălucească, trebuie să lumineze.” 1
La Ana Blandiana darul, harul poetic este devorator, el face ca lumea imaginată
să pară mai adevărată decât cea reală. Poezia e o culpă răscumpărată, o pedeapsă
acceptată cu bucurie, în felul eroic al vechilor elini. Obsesia este prezentă încă din
poemul Darul din volumul Călcâiul vulnerabil 2 (1966), în care vina tragică era
consubstanţială cu harul, şi până la dramaticele concluzii din Refluxul sensurilor. Poeme
noi (2004).
Devenirea (sau structurarea) sensului în timp ce textul se scrie era socotită de
Burgos ca o formă de strângere progresivă a legăturilor dintre diversele posibile până la a
1 Ana Blandiana, În dimineaţa de după moarte. Bucureşti: Editura DU Style, 1996, p. 316. 2 Toate citatele din poeziile Anei Blandiana sunt alese din volumul Poeme. 19642004. Bucureşti: Editura Humanitas, 2004.
12
face din ea o implicaţie logică. Volumul de poeme Refluxul sensurilor nea oferit
posibilitatea ca, măcar cu titlu demonstrativ, să reliefăm cât de riguros procedează Ana
Blandiana în structurarea unui poem, cât de bine stăpâneşte arta combinatorie a
posibilelor.
În subcapitolul III.2. Ileana Mălăncioiu. Panorama tragică a eului anxios am
urmărit configurarea imaginarului liric al Ilenei Mălăncioiu în manieră modernă sau
neomodernă, figuraţia romantică, simbolistă, având clare accente expresioniste.
Ileana Mălăncioiu şia construit un univers imaginar în care graniţa dintre viaţă şi
moarte e fluidă. Cei este propriu acestei poete? Care sunt semnele distincte ale
universului său imaginar? Enumerăm câteva: a aduce fantasme, închipuiri, personaje ce
vin şi din mythosul românesc, şi din obsesii livreşti (Poe, Eminescu, Bacovia); a
(re)compune – simbolist şi expresionist în acelaşi timp – o partitură ce se îndepărtează
tot mai mult de model, devenind ea însăşi profund originală, irepetabilă; a schimba
diverse măşti ale eului liric în ipostaze dintre cele mai derutante; a face toate acestea cu o
anume monotonie a monologului liric.
Poeta reţine măştile morţii, pentru a glorifica viaţa. Pentru ea „scrisul reprezintă o
modalitate de a lupta cu moartea”.
Iar singurătatea este un sentiment liric acut care amprentează toate volumele
Ilenei Mălăncioiu. În ele antinomiile viaţă / moarte, iubire / moarte devin tot mai
puternice, fiecare poem înglobândule în plan semantic, dar şi în textura de profunzime,
ideatică, în „expresie”.
Poezia Ilenei Mălăncioiu este în primă şi ultimă instanţă o iniţiere. Eul său liric
tinde cu toată energia spre Taină sau (cum ar spune Mircea Eliade) spre „virtutea
consacrantă a «înălţimii»”.
Subcapitolul III.3. Angela Marinescu. Între trăire şi limbaj
Angela Marinescu a schimbat mai multe stindarde estetice (neomodernismul
promoţiei ’70, optzecismul biografist, mai nou milenarismul), rămânând întotdeauna o
voce gravă, profetică, marcată de tragedia trecerii. Dar tragedia nu mai e ascunsă în
cuvinte, nu mai e exorcizată. Viaţa şi scrisul „put a moarte” din clipa dintâi, iar în faţa
acestei teribile revelaţii estetizarea e de prisos. Poezia nu mai are nevoie de haine de
13
sărbătoare, ci se expune sfidătoare examenului străzii. Temele „mari” sunt demitizate,
protocolul stilistic sugrumat. Contează exactitatea, nu faldurile înşelătoare ale metaforei.
Poezia Angelei Marinescu este violentă, disperată, antipoetică, de o sinceritate
împinsă până la atrocitate. Eul se supune unui supliciu înfricoşător şi se expune privirii ca
în ecorşeurile medievale, cu viscerele la vedere. Această cruzime e un dat iniţial, dar, prin
exersare sistematică, ajunge la intensităţi aproape insuportabile în volumele din urmă. Ele
o definesc de altminteri cu cea mai mare exactitate pe poetă, sunt imaginile cu care vrea
să se „aleagă” în posteritate, iar un examen diacronic nar face decât să confirme această
opţiune.
Obsesia primordială e, neîndoielnic, moartea. Am sublinia, în primul rând,
densitatea semantică cu care e contemplat „saltul în moarte”. Ca demiurg al universului
său imaginar, Angela Marinescu învăluie şi dezvăluie tainele eului (şi ale limbajului) cu
fervoarea vechilor profeţi. Diagnosticul oferit de Octavian Soviany reliefează dubla
mişcare din interiorul poemelor: „viziunea Angelei Marinescu se circumscrie unei
perspective care nu mai este nici modernistă, nici postmodernistă, ci apocaliptică, prinsă
între aspiraţia reaşezării poeziei în metafizic şi tentaţia deconstrucţiei.” 3
Subcapitolul III. 4. Carolina Ilica. Flacăra şi visul este axat pe relevarea
raporturilor dintre sentiment (afect) şi viziune, dintre sensibilitate şi luciditate.
Poezia Carolinei Ilica presupune o „poetică” ce pune accentul pe intuiţie, pe
sensibilitate. Ea nu exclude pactul cu memoria, dezvăluirea, darea în vileag a ceea ce
amintirea ascunde în amfora ei. Plecând de la ipostazele androgine ale eului liric, care
colindă potecile unui Paradis umbros de dinaintea păcatului, continuând cu erotizarea
cosmosului în poemele maturităţii, traiectoria poetei parcurge spaţiile visului ce
descoperă finalmente Fiinţadelumină a divinităţii. Iluminată iniţial de flăcările
panerotismului, care se prelungesc până sub geana Căii Lactee, călătoria eului liric se
sfârşeşte în spaţiile visului din care scrisul salvează fragmente ce vor învinge timpul.
Subcapitolul III.5. Mariana Marin. „Texistenţa” şi existenţa este consacrat unei
poete optzeciste ce deconstruieşte confesia feminităţii şi retorica (convenţiile) acesteia.
De la Întretăierea drumurilor comerciale din antologia colectivă Cinci (1982) şi
până la antologia văzută de autoare, dar apărută postum (Zestrea de aur, 2002),
3 Octavian Soviany, Un epos liturgic..., ed. cit., p. 326327.
14
imaginarul poetei pulsează de realitate, de biografie proprie, concretă, care devine
poezie, aşa cum remarca şi Ion Pop, care nota că Mariana Marin „îşi înscrie creaţia într
un program specific generaţiei sale, care vizează impregnarea poeziei de «realitate».” 4
Prin înstrăinarea eului liric însă, vom asista la o adevărată „colecţie de irealităţi” care
umplu spaţiul imaginar al poemului.
Discursul liric al poetei mizează pe ironie, autoironie, aluzie livrescă, sugestie
parabolică, intertextualitate. Ea scrie când întro limbă conspirativă, alegorică, în care
„mesajul” e acoperit în ceţuri, când întruna exasperată, revoltată, marcată de plânsul
negru şi starea de urgenţă. La ea „texistenţa” şi „existenţa” se întrepătrund pentru a
construi un sens, acela al drumului implacabil spre moarte.
4 ***, Dicţionarul Scriitorilor Români. MQ. Bucureşti: Editura Albatros, 2001, p. 98.
15
CAPITOLUL IV
Marea conjugare: ErosCronosThanatos
De pe la mijlocul deceniului 7 al secolului trecut se întâmplă ceva semnificativ în
poezia feminină din România. Am subliniat în cel de al doilea capitol al acestei teze un
topos al criticii de la noi: plasarea eului liric feminin sub zodia instinctelor, cel erotic
fiind primordial. E o perspectivă masculină, Animus, pe care din anii ’60 încoace poetele
o pun tot mai decis sub semnul întrebării. În poemele lor, Erosul (ca glas al trupului) are
un corespondent cu o frecvenţă sporită în Thanatos (vocea raţiunii care conştientizează
Trecerea), mediatorul între aceşti poli obligatorii fiind Cronos. Se produce astfel şi în
lirica noastră feminină „conjugarea lui Cronos, Eros şi Thanatos”, despre care scria
Gilbert Durand în Structurile antropologice ale Imaginarului. Ambiguitatea Erosului
este esenţială în acest proces prin care feţele principial mohorâte ale timpului se
înseninează, iar „idolii ucigaşi ai lui Cronos”, amintiţi tot de Gilbert Durand, sunt
exorcizaţi prin adoptarea eufemismului şi a unui nou regim al imaginii.
O împletire care în contextul liricii feminine româneşti presupune de la mijlocul
anilor ’60 încoace o echilibrare a senzorialităţii prin cerebral (un atribut din ce în ce mai
răspândit în comentariile critice).
Senzualitatea – constantă până atunci obsesivă în imaginarul liric feminin din
spaţiul românesc – şi cerebralitatea, semnul poeziei conceptuale, dominată de drama
cunoaşterii, sunt mărci, peceţi sau caracteristici originale, ba chiar condiţii sine qua non
care se întrepătrund, se confruntă şi se conciliază, se potenţează şi se susţin în
organicitatea operelor poetelor, fiind amprente ale eului liric şi totodată catalizatori ai
unor viziuni care contrazic previzibila perspectivă Animus adoptată anterior de critică.
În subcapitolul IV.1. Ana Blandiana. Între trup şi spirit am urmărit evidenţierea
dualităţii acestei naturi poetice, care se manifestă simultan ca Orfeu şi Euridice. Din
16
această perspectivă, am analizat motivul dublului, al androginului, al arhetipului
originar.
„Ruperea” de care vorbeşte insistent poeta vizează şi raportul real / imaginar.
Frapante sunt şi metamorfozele pe care le suferă în poezia Anei Blandiana simbolurile la
care face deseori apel: ochii, somnul, anotimpurile. Ele se încarcă de un freamăt
cognitiv, sunt porţi iniţiatice. Chiar şi iubirea devine „act sublim de cunoaştere” şi de
aici până la a remarca o „revoltă a feminităţii împotriva propriei condiţii biologice” 5 nu
mai este decât un pas.
Unul din ultimele volume ale Anei Blandiana intitulat Refluxul sensurilor
(Humanitas, 2004) adânceşte reflexivitatea poetei, opţiunea ei pentru „poeme de ideaţie”.
Căutatea sensului este una din căile imaginarului de a înainta în opera unui autor, iar
Blandiana pare a agrea această ipostază paradoxală cu fiecare poem nou din această fază
a creaţiei: „Tot ceea ce nu înţeleg mă ucide./ Este o moartă cea care continuă să ceară
lămuriri,/ Şi să nu le primească şi să insiste,/ pentru că nici în lumea cealaltă, / Nu se
poate trăi fără să înţelegi./ Deci mori şi acolo şi astfel te naşti, / Mereu şi mereu,/ Ca să
poţi înţelege/ Ceea ce e de neînţeles:/ iată o definiţie a nemuririi.” (Ceea ce nu înţeleg).
În subcapitolul intitulat IV.2. Ileana Mălăncioiu. Balanţă pe linia vieţii am
argumentat faptul că în ciuda figuraţiei macabre, expresioniste, Ileana Mălăncioiu e un
poet „vechi”. Are pe limbă ceva din cenuşa profeţilor Vechiului Testament, simte
melancolia şi deznădejdea Ecleziastului, verva acuzatoare şi premonitorie a lui Isaia, dar
şi chemarea mistică spre jertfă. Din Eminescu (pe care la citit cu atenţie, recunoscând
enorma presiune a modelului în Recursul la memorie, cartea ei de convorbiri cu Daniel
Cristea Enache) vine disperata nevoie de dragoste, îndulcită însă cu un „dor de moarte”
răvăşitor. Dacă adăugăm filonul folcloric, mioritic, cu înţelegerea morţii ca nuntă, ca
fărâmare şi dizolvare în elementar, şi receptivitatea bacoviană la descompunere, la
„comedia în fond” a morţii, avem punctele cardinale necesare orientării întrun univers
imaginar teribil, apocaliptic, bântuit de fantasme, eresuri, strigoi şi iele, angoase
indomptabile şi delirantă nevoie de puritate. De ele se eliberează – nu total, ci intermitent
5 Nicolae Ciobanu, Ana Blandiana: „Octombrie, noiembrie, decembrie”. În: Luceafărul, XV, nr. 41 (545), 7 oct. 1972, p. 2.
17
– prin cânt sau, ca să rămânem în linia practicilor folclorice magice, vizibile încă din
Pasărea tăiată, prin descânt.
Subcapitolul IV.3. Angela Marinescu. Sângele şi Cuvântul
Repetitivă, pletorică, redundantă, dar „exactă” prin adaos neobosit de aproximaţii,
apoziţii, nuanţări, poezia Angelei Marinescu are, credem noi, doi poli între care se
descarcă violent, cu străluciri intense de arc voltaic, tensiunile poemului. Există, mai
întâi, un pol al instinctului, scăldat în sânge ca un altar al ispăşirii şi – în vecinătatea
imediată a acestuia – un pol al cuvântului în care ritualul „barbar” se (im)purifică şi
devine Text. Luminată de incendiul conştiinţei, violenţa textuală e până la urmă mai
putenică decât violenţa instinctuală (sexuală) exhibată în cărţile începutului. Erotismul
trece prin creier, este o epifanie ce înalţă carnalul spre metafizic.
Angela Marinescu, aşa cum este receptată actualmente de critică şi cum sa „ales”
ea însăşi în Skanderbeg, invocă „sângele cuvintelor”, nu al trupului. Oglinda poemului e
acoperită de „picături de sânge cuprinse de spirit” (Parcul). E, continuândui
raţionamentele, un sânge spiritualizat, un fel de Graal pe care poemul ca punct de contact
dureros între existenţă şi semn îl caută cu o frenezie disperată. Iar disperarea vine din
persistenta intuire a unui clivaj între adevărul proiectat pe ecranul interior şi consemnarea
lui scriptică. Poemele cu adevărat memorabile ale Angelei Marinescu oscilează între
nadir şi zenit, sunt o succesiune continuă de suişuri şi coborâşuri, de înălţări şi prăbuşiri,
de combustii mistice ce abolesc timpul şil spaţiază.
Noaptea este un element esenţial în decorul expresionist al imaginarului său şi
aproape că nu există pagină în care întunericul, noaptea, frigul, sângele să nu fie
prezente, uneori în versuri compuse din cuvinte aglutinate, sudate, fără spaţii albe – care
ar putea fi interpretate în text ca spaţii ale speranţei, prevestind un nou început.
Învederând o viziune escatologică, întunericul, răceala, orbirea sunt imagini din
scenografia morţii şi Angela Marinescu are o multitudine de modalităţi de a ne vorbi
despre tărâmul acesteia, provocândo, sfidândo, întârziindo, pe scurt, eufemizândo prin
„blindajul” cuvintelor. Poezia devine o confesiune a feminităţii ce rupe cu toate tradiţiile
genului înstăpânite la noi printro experienţă poetică mai scurtă decât în alte literaturi.
Descoperim practic în paginile ei o veritabilă vivisecţie, o scormonire fără pudori
ipocrite în viscerele eului şi ale poemului.
18
Ruptura cu convenţiile eroticii feminine e totală. Nu e în poezia stihială a Angelei
Marinescu nici euforie sexuală, nici ficţiune picturală idilică, nici angelism şi hedonism
tihnit, nici erotică incantatorie. „Tiparul” e mai degrabă masculin, atroce, bacovian.
În subcapitolul IV.4. Carolina Ilica. Biografie şi Erosofie neam propus să
dezvăluim ingenioasa soluţie adoptată de poetă în scopul neutralizării opoziţiei
natură/cultură. Adeptă a echilibrului între antiteze, autoarea glorifică trupul, dar
identifică în splendoarea şi fragilitatea lui semnele de la Cineva, de la Divinitatea la care
se ajunge şi prin religia simţurilor, şi prin tensiunile spiritului, care nasc „poeme reci”. În
funcţie de esenţiala antiteză foc/gheaţă, menţionăm principalele direcţii şi idei pe care
sa centrat analiza noastră: a) În poezia Carolinei Ilica sentimentul iubirii nu este doar
senzualitate în plan individual, ci tinde spre panerotism, spre descoperirea principiilor
universale ale fecundităţii: masculinfeminin. Niciun titlu de volum sau de antologie nu
este întâmplător – toate fructifică liric un fond ancestral de simboluri şi mai ales cele
patru elemente fundamentale: pământul, focul, apa, aerul; b) Poeme erotice, nu în stil
erotic, ca să parafrazăm o inspirată disociere a criticului Mircea Iorgulescu, scrie
Carolina Ilica abia din clipa în care conştientizează „tirania visului”, adică a vieţii
secunde, imaginare şi percepe efemeritatea condiţiei umane, dramă care ocupă
primplanul volumului Ephemeris (1987). Punctul de trecere spre noua retorică e vizibil
încă din Dogoarea şi flacăra (1977), unde formula confesivă mai acuzată, chiar cu
îndrăznelile barbiene de mai târziu în sugerarea mecanicii amorului, dinamizează
discursul erotic, păstrând însă „semantica sacrală” (Călin Teutişan); c) Nu fără
semnificaţii mai largi este evoluţia unui simbol constant prezent în poezia Carolinei Ilica
– apa. În poemele dintâi, apa, ca element feminin opus focului (element masculin) era
totuşi expresia vieţii, a fecundităţii, a continuei regenerări. În cele de maturitate, apa (lac,
râu, izvor, ninsoare ş.a.), pierde progresiv conotaţiile vitaliste. În Tirania visului III
(1993) ea calmează, astâmpără Voinţa, purifică, întrun cuvânt – răcoreşte; d) Dragostea
însăşi este un mod al îndumnezeirii, al ieşirii din temporal şi al înălţării spre lumină. Prin
ea se pune o stavilă de netrecut împotriva morţii, se atinge transcendenţa; e) Un alt
simbol, scara la cer duce la Dumnezeu, spre „realitatea absolută”, spre Fiinţadelumină
întrezărită cu ochi dilataţi de extazul mistic. E capătul de drum, punctul final al Erosofiei
căreia Carolina Ilica ia consacrat întreaga sa operă.
19
IV. 5. Mariana Marin. În armura celor două singurătăţi. Poetă nominalistă, nu
realistă, precum majoritatea colegilor ei, Mariana Marin a debutat editorial în 1981 cu
volumul Un război de o sută de ani, marcânduşi simultan apartenenţa la o nouă
generaţie, a postmoderniştilor care o rup cu tradiţia, căutând o nouă expresie lirică, dar şi
poziţia excentrică în cadrul acesteia. Menţionăm doar câteva piste urmărite în cadrul ale
acestui subcapitol: a) Ca teme generale, Iubirea şi Moartea nu dispun de acelaşi fond de
cuvinte, între ele se cască o prăpastie ce zădărniceşte comunicarea membrilor cuplului:
„Limba în care gândesc eu cuvântul moarte / nu este şi limba în care gândeşti tu cuvântul
iubire”; b) Teritoriul thanatic de care Mariana Marin se simte implacabil atrasă cere şi el
un alt limbaj; c) Neobosita demitizare a frumosului nu ocoleşte nici simbolurile sacre
(sau sacralizate) prin convenţie. Trandafirul, ideogramă clasică a perfecţiunii, „a
desăvârşirii fără cusur” 6 , pierde conotaţiile mistice sugerând renaşterea, regenerarea,
metamorfozânduse întro deloc eufonică „rădăcină a răului”; d) Îmbrăcând, în Jocul,
armura celor două singurătăţi: iubirea şi moartea, poeta poate întâmpina în linişte
„furtuna roşie”, adică sângerarea finală, văzută ca un ultim dar al destinului; Mult mai
mult decât dragostea stăruitor nominalizată, moartea este la Mariana Marin măsura
tuturor lucrurilor. Ea are o cadenţă metronomică, o exactitate de ceasornicar neamţ
Imaginarea unei iubiri între antiteze, a erosului în perpetuu balans între viaţă şi moarte
este stratagema predilectă a poetei. Toate imaginile converg spre construirea acestei
antiteze întrun semantism al imaginarului folosit ca un adevărat arsenal; e) Dedublarea
eului, conflictul dintre „fiinţa de hârtie”, semnificantă, şi cea reală, semnificată, sporeşte
dramatismul poemului. „Texistenţa” domină existenţa, privirea crudă se îngemănează cu
identitatea paginii scrise: „Lentila se întoarce împotriva ochiului – privirea se acoperă cu
pagini nescrise.” Împotriva unui eu liric tradiţional, optimist, cuminte, ce ar fi putut avea
„o bună părere despre mersul înainte al lumii” se profilează „adevărul colţuros al acestei
istorii”. Eul liric se află întro perpetuă alienare („la capătul acestei repede stări de
spaimă”), în timp ce scrisul este singura mărturie şi jertfă.
Poemele ciudate, încifrate, oraculare ale Marianei Marin dau măsura unei poete
care încă de la debut a intrat în spaţiul adevărat al poeziei marcate de „semnele
modernităţii aspre” indicate de Hugo Friedrich.
6 V. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. 3, PZ, ed. cit., p. 176.
20
CAPITOLUL V
De la aer la zbor.
Breviar al imaginarului liric (Simboluri, elemente, stări, ritualuri, trasee, tehnici)
Dacă în capitolele precedente am cercetat opera celor cinci poete în funcţie de
antitezele „clasice” ale criticii: senzualitatecerebralitate, instinctluciditate, sesizând
modul în care imaginea restrictivă a poeziei feminine, redusă până în anii’60 la cântul
erotic, sa completat, îmbogăţit, nuanţat, asumânduşi teritoriile reflexivităţii, dramei
existenţiale, căutării lui Dumnezeu, în acest capitol neam propus să reliefăm prezenţa
specifică a unor simboluri, elemente, stări, ritualuri, trasee, tehnici, felul în care acestea
se structurează în galaxia şi polifonia poemelor.
Enumerăm în această succintă prezentare termenii pe care iam analizat: aerul,
apa (cu diverse stări de agregare ca ploaia, zăpada, roua etc. sau fiinţări ca marea, râul,
izvorul, mlaştina etc.), întoarcerea în copilărie, focul, jocul, lumina, ochiul, oglinda,
pământul, somnul, visul, zborul. În examinarea lor am recurs, fireşte, la termeni din
poetica imaginarului impuşi de teoreticienii comentaţi în primul capitol al tezei.
Niciodată nu am procedat la decuparea unui motiv sau simbol al imaginarului liric
fără să ţinem cont de puterea iradiantă a semantismului imaginarului, de coerenţa
structurilor şi de convergenţa sensurilor poetice. Astfel că am nuanţat aceste traiecte ale
imaginarului în numeroase ipostaze şi reprezentări.
21
CONCLUZII
Prezenta cercetare asupra structurilor imaginarului liric în reprezentări feminine
contemporane din România a fructificat studiile asupra poeticii imaginarului întreprinse
de câţiva teoreticieni care au fundamentat metodologia şi terminologia domeniului printre
care Gaston Bachelard, Albert Béguin, Hugo Friedrich, Gilbert Durand, Mircea Eliade,
Jean Burgos ş.a.
Am studiat şi situat în acest context teoretic contribuţiile de prim rang ale lui
Mircea Eliade în structurarea teoriei imaginarului şi simbolurilor, contribuţii care au fost
sincrone sau au precedat uneori pe cele ale lui Bachelard şi Durand.
Am menţionat şi contribuţiile lingvisticii, semioticii, semanticii,
structuralismului, discipline ce au adus o nouă lumină asupra textului literar modern
interpretat în integralitatea sa, bazândune în acest sens pe lucrările unor personalităţi ca
Leo Spitzer, Dámaso Alonso, William Empson, Jacques Derrida, Cleanth Brooks ş.a. În
premieră în România, am analizat contribuţiile reprezentantelor gynocriticismului care au
evidenţial specificitatea feminităţii în literatură: Robin Tolmach Lakoff, Hélène Cixous,
Luce Irigaray, Mary Jacobus, Betty Friedan ş.a. Am apelat şi la teoreticieni români –
esteticieni, critici şi istorici literari – care au impus în interpretarea poeziei noi trasee,
sincronizând perspectivele româneşti cu cele europene: Nicolae Manolescu, Ion Pop,
Eugen Negrici, Marin Mincu, Ecaterina Mihăilă, Mircea Cărtărescu, Radu G. Ţeposu,
Alexandru Muşina, Al. Cistelecan, Călin Teutişan ş.a.
O aplicaţie practică şi, sperăm, utilă cercetătorilor din România este tabelul
sintetic cu termenii şi ideile literare din domeniul imaginarului, reliefând contribuţia
22
fiecărui cercetător şi, evident, cristalizarea sensului acestor termeni. Întrun moment când
în lume există circa 60 (sau doar 40, conform altor surse) de institute care cercetează
imaginarul, am operat o sistematizare a opiniilor relevante. Dicţionarul de termeni este o
cercetare aparte în literatura de specialitate pe care am realizato având în vedere
aplicarea acesteia asupra poeziei moderne şi postmoderne din România.
Capitolul privitor la poezia feminină în România şi la etapele conştientizării
genului în literatura noastră este axat pe revelarea cu exactitate a afirmării poetelor atât
pe versantul occidental, cât şi pe cel românesc, unde au existat dificultăţi de receptare a
acestui filon. Critica literară de la noi a adoptat mult timp o optică misogină,
marginalizantă, exclusivistă, vizibilă chiar şi în scrisul unor mari critici precum E.
Lovinescu, G. Călinescu ş.a. Contextul contemporan al egalităţii de gen, favorabil
relevării diferenţelor între gen şi sex, a făcut ca poezia feminină şi feminismul să
dobândească locul cuvenit în lume şi în România. Poezia românească din ultimele
decenii sa sincronizat cu aceea occidentală în pofida autarhismului cultural promovat de
regimul totalitar. Astfel, descoperirea identităţii de gen, poezia feminină ca supratemă
literară, modernizarea discursului liric şi sincronizarea lui cu evoluţiile recente ale liricii
europene şi americane sunt doar câteva elemente pe care am pus accentul în această parte
a cercetării noastre.
Segmentul de poezie contemporană pe care am aplicat grila de cercetare asupra
structurilor imaginarului liric cuprinde personalităţi feminine din a doua jumătate a
secolului XX şi începutul secolului XXI: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela
Marinescu, Carolina Ilica, Mariana Marin. Analiza structurilor imaginarului liric a
pornit totdeauna de la opera literară a autoarelor înţeleasă ca un univers ce propune
criticii şi cititorilor trasee obligatorii adecvate semnalării originalităţii, expresivităţii şi
organicităţii acestuia.
Structurarea imaginarului liric al Anei Blandiana confirmă elementele schimbării
care sa produs o dată cu generaţia ’60 la nivelul discursului poetic, atât de consonant cu
acela al lui Nichita Stănescu sau al lui Marin Sorescu. Am urmărit ipostazele eului liric,
raportul real/imaginar, derealizarea realului, prezenţa elementelor cosmice, a stărilor
şi traseelor imaginarului liric printre care: aspiraţia spre puritate, ocularitatea
universală a spaţiului, pendularea între vis şi reverie, memoria fiinţei, structurarea
23
sensurilor poetice în operă etc. Apelând la termenii din teoriile imaginarului care au
făcut şi fac carieră în limbajul noii critici literare contemporane pe plan mondial am
analizat opera lirică a poetei pornind de la alteritatea feminin/masculin, dar şi de la
omniprezentul motiv al oglinzii, sinonimiile şi diferenţele dintre starea de somn şi
moarte. Am pus un accent apăsat pe semnalarea specificităţii imaginarului liric prin care
şi poetul, şi cititorul trec practic din lumea contingentă în altă lume. Prin puterea
imaginaţiei, preciza Durand, moartea poate fi negată, iar imaginarea acesteia ca un
repaus, ca somn, înseamnă distrugerea ei, eufemizarea ei. Astfel procedează Ana
Blandiana, folosind această funcţie a imaginaţiei creatoare în poezie, prin imaginile
convergente legate de somn şi moarte. Am analizat şi alte elemente din sfera
imaginarului ca zborul, levitaţia, căderea, considerândule valorizări ale
antropologicului, ale aspiraţiei spre divinitate, ale verticalizării fiinţei umane.
În opera literară semnată de Ileana Mălăncioiu am urmărit strategia complexă a
acestei poete care în aparenţă narează, comunică, evocă, pune în scenă fragmente din
„poveşti” arhaice, patinate şi roase de timp ca o monedă îndelung îngropată în ţărână, dar
şi frânturi din istorii recente, uneori dintrun imediat uşor recognoscibil. De cele mai
multe ori livrescul e incorporat insesizabil propriilor viziuni, transfuzia de sânge liric e
atât de reuşită încât inima poemului bate în ritmul imaginarului cu perfectă regularitate.
În acest context până şi „naraţiunile” din spaţiul rural, din amintire, dintro copilărie ce
pare ancestrală sunt repovestite şi decupate cu ştiinţa apartenenţei la o lume imaginată,
par desprinse dintro carte apocrifă, un liber librorum despre suferinţă şi umilinţă,
despre viaţă şi moarte, despre iubire şi ură, despre inocenţă şi vinovăţie, existenţă şi
neant. Enumerăm doar câteva dintre traseele urmărite în structurarea imaginarului liric la
Ileana Mălăncioiu: raportul Eros/Thanatos se bazează pe o incurabilă frică de iubire şi o
irepresibilă aspiraţie spre ea; cântul, poezia deci, este modalitatea de a transfera aceste
stări în imaginar; legătura dintre feminitate şi apă, element cosmic de esenţă feminină;
nunta şi moartea, ca ritualuri ce se desfăşoară sub lumina rece a Infernului, imperiul
morţii, în care bezna se îmbină cu focul; relevarea obsesivă în imaginar a unui liant
pregnant, obsedant, coagulant, vizibil în întreaga operă a Ilenei Mălăncioiu:
consubstanţialitatea morţii şi a vieţii.
24
Nota distinctivă a poeziei Angelei Marinescu este dată de cei doi poli între care
se descarcă violent, cu străluciri intense de arc voltaic, tensiunile poemului. Există, mai
întâi, un pol al instinctului, scăldat în sânge ca un altar al ispăşirii şi – în vecinătatea
imediată a acestuia – un pol al cuvântului în care ritualul „barbar” se (im)purifică şi
devine Text.
Am reliefat coerenţa imaginarului Angelei Marinescu vizibilă şi din construcţia
poemelor, a imaginilor care circulă libere, uneori susţinute de cuvinte din sfera
fragilităţii, dar adună în ele puterea fiinţei încordate în gestul suprem al refuzului. Punte
peste abis între real şi imaginar sau (ca să utilizăm termenii lui Jean Burgos), între
„universul simbolizat” şi „universul simbolizant” al reprezentării, poezia Angelei
Marinescu e o încercare temerară, adesea reuşită, de a înălţa biografia instinctuală spre
orizontul „autobiografiei textuale” ce musteşte de „sângele cuvintelor”.
Studiind felul în care Angela Marinescu îşi organizează imaginarul liric original şi
paradoxal totodată am insistat în prezenta teză de doctorat asupra modalităţilor de
eufemizare a morţii.
Din perspectiva traseului antropologic al imaginarului se adânceşte viziunea
eşecului fiinţei, iar scrisul este salvarea prin care se recuperează şi se construieşte un
sens; lupta continuă cu neantul face parte din strategia imaginarului de a „amâna”
momentul acestui impact; viul (sângele) se opune inanimatului şi este, alături de
lumină, un element salvator, rezistent, în acest univers liric tenebros.
Enumerăm doar câteva dintre elementele imaginarului prezente în opera poetei
Carolina Ilica în legătură cu care am adus noi interpretări: scara la cer – motiv
ascensional: oglinda – element (simbol) de reflectare imaginară a eului liric, a
universului; visul, timp al poemelor uitate; vara – anotimpul deplin, plenar al lumii;
motivul dublului, al androginităţii; întoarcerea spre primordial şi arhetipuri; întoarcerea în
copilărie, stare arhetipală a fiinţei; antiteza masculin/feminin; eufemizarea morţii;
somnul, poartă de intrare în moarte; prezenţa cu frecvenţă variabilă a elementelor: foc,
apă, pământ, aer; vegetaţia edenică; ocularitatea universală; suspendarea timpului,
modalitate de amânare a neantului.
Carolina Ilica se supune tiraniei visului, inventând şi poemele duble, ca modalităţi
originale de expunere şi organizare a imaginarului poetic. Aceste poeme duble, creaţii
25
unice în literatura română, ne dau impresia pulsaţiei stelelor duble ale cerului (la care
poeta face referire şi în subtitlul volumului Tirania visului. Adorarea stelelorduble).
Câteva din traseele imaginarului în creaţia lirică a poetei optzeciste Mariana
Marin au o relevanţă estetică deosebită şi au fost cercetate în prezenta teză. Am
evidenţiat ocularitatea spaţiului, construit pe ideea că universul întreg este un ochi care
vede; coerenţa imaginarului şi izotopismul acestuia; abordarea antifrastică, mecanica
erosului consonantă cu regimul antitetic al imaginii. Proprii semantismului postmodernist
al unui imaginar multiplu, terifiant, sunt motivele dublului (fratele), al oglinzii şi al
orbirii. Descoperim în creaţia acestei poete folosirea unor adevărate constelaţii de
imagini ce realizează acel semantism al imaginarului poetei propriu
postmodernismului.
În linia negării morţii, a amânării neantului am evidenţiat diverse tehnici şi
strategii printre care: paradoxul imaginarului, funcţia fantastică a imaginaţiei,
principiul amânării, al inventarierii; lipsa iubirii şi memoria morţii. Deconspirarea în
circumstanţele vieţii a jocurilor insinuante ale morţii reprezintă, după opinia noastră, o
posibilă stratagemă vizând rezistenţa în faţa neantului. În analiza poeziei acestei autoare
postmoderniste am acordat un loc aparte puterii imaginaţiei poetice de a destructura
prin scriitură, de a ridica din cuvintele poemului o barieră în faţa „trecerii”.
Cuprinzând 244 de pagini, în care există şi 398 de note, lucrarea de doctorat –
structurată pe 5 capitole – este precedată de un Argument, încheinduse cu o secţiune
ce reuneşte Concluziile, o Syntèse théorique şi o Bibliografie. Corpusul bibliografic
include opere primare (93), scrieri teoretice şi de critică literară (135). Dintre referinţele
înseriate la Bibliografie, 12 titluri aparţin autoarei, fiind studii publicate în perioada de
pregătire doctorală 20052008 în revistele Limbă şi literatură română, Pro Saeculum,
Litere, Negru pe alb.
26
BIBLIOGRAFIE
I. REFERINŢE PRIMARE
BLANDIANA, ANA, Persoana întâia plural. Prefaţă de Nicolae Manolescu.
Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1964; Călcâiul vulnerabil. Bucureşti: Editura
pentru Literatură, 1966; A treia taină. Bucureşti: Editura Tineretului, 1969; Cincizeci de
poeme, Bucureşti: Editura Eminescu, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie.
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1972; Poezii. Bucureşti: Editura Cartea
Românească, 1974; Somnul din somn. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1977;
Poeme, Bucureşti: Editura Albatros, 1978; Ochiul de greier. Versuri, Bucureşti: Editura
Albatros, 1981; Proiecte de trecut. Proză. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1982;
Poeme. Ediţie bilingvă românoengleză. Bucureşti: Editura Eminescu, 1982; Ora de
nisip. Bucureşti: Editura Eminescu, 1983; Coridoare de oglinzi. Bucureşti: Editura
Cartea Românească, 1984; Stea de pradă. Col. Poeţi Români Contemporani. Bucureşti:
Editura Cartea Românească, 1985; Oraşe de silabe. Bucureşti: Editura SportTurism,
1987; Poezii. Col. Biblioteca Pentru Toţi. Prefaţă de Eugen Simion. Notă
biobibliografică de Elena Murgu. Bucureşti: Editura Minerva, 1989; Arhitectura
valurilor. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1990; 100 de poeme. Col. Scriitori
români. [Bucureşti]: Editura Tinerama, 1991; Imitaţie de coşmar. Bucureşti: Editura Du
Style, 1995; În dimineaţa de după moarte. Bucureşti: Editura DU Style, 1996; Refluxul
sensurilor. Poeme noi. Bucureşti: Humanitas, 2004; Poeme. 19642004. Bucureşti:
Humanitas, 2005.
27
ILICA, CAROLINA, Neîmblânzită ca o stea lactee. Bucureşti: Editura Eminescu,
1974; Cu împrumut mireasma tinereţii. Bucureşti: Combinatul Fondului Plastic, 1975;
Dogoarea şi flacăra, Bucureşti: Editura Eminescu, 1977; Tirania Visului, vol. I.
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1982; Tirania Visului, vol. II. Bucureşti: Editura
Cartea Românească, 1985; Ephemeris. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1987;
Poeme reci – Tirania Visului, vol. III. Bucureşti: Editura OrientOccident, 1993;
Makedonski molitvi – Rozariu Macedonean (ediţia a IIa, bilingvă, română
macedoneană). Skopjie: Editura Kultura, 1996; Scara la cer, vol. I. Bucureşti: Editura
OrientOccident, 1997; Tirania Visului – The Tyranny of Dream (ediţie bilingvă,
românăengleză). Bucureşti: Editura OrientOccident, 1999; Sonete imperfecte. Prefaţă
de Dumitru Micu. Bucureşti: Editura OrientOccident, 2000; Iubind în taină, I, Violet.
Botoşani: Editura Axa, 2001; Poemul scurt al lungii mele vieţi – 13 Poeme (duble) de
dragoste – Vol. I (Plurilingv). Bucureşti: Editura Academiei Internaţionale Orient
Occident, 2001; Numărătoare inversă. Biblioteca revistei „Convorbiri literare”, aprilie,
2002; Din foc şi din gheaţă (volum selectiv). Selecţie şi postfaţă de Ovidiu Ghidirmic.
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2003; Divina Poesia (antologie şi eseuri despre
poezie). Iaşi: Editura revistei Convorbiri literare, Poesis, 2003; Poemul scurt al lungii
mele vieţi – 13 Poeme (duble) de dragoste – Vol. II (Plurilingv). Bucureşti: Editura
Academiei Internaţionale OrientOccident, 2004; 13 poeme (duble) de dragoste.
Traducere din limba română de Vitali Kolodii. Ediţie bilingvă (românăucraineană),
Cernăuţi: Casa editorială BukRek, Ucraina, col. „Poezia Europei” 2005; Puţin mai mult
(55 de poeme + 1). O deschidere spre transmodernism. Prefaţă de Theodor Codreanu.
Bucureşti: Editura Academiei Internaţionale OrientOccident, 2005; Din foc şi din
gheaţă. De feu et de glace. Sélection et version française par Elisabeta Isanos. Bucarest,
Metz: Editura Academiei Internaţionale OrientOccident 2006.
MARIN, MARIANA, Un război de o sută de ani (utopii şi alte poeme de
dragoste). Bucureşti: Editura Albatros, 1981; La întretăierea drumurilor comerciale. În
Cinci (antologie colectivă, împreună cu Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan
Lefter, Alexandru Muşina, cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu). Bucureşti: Editura Litera,
1982; Aripa secretă. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1986; Au carrefour des
28
grandes routes commerciales. În traducerea lui Sebastian Reichmann. Paris: Editura Est,
1990; Atelierele. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1991; Les ateliers. În traducerea
lui Alain Paruit. Paris: Editura Est, 1991; Iaţi boarfele şi mişcă. Interviu realizat cu
Oana Orlea. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1992; Mutilarea artistului la
tinereţe. Bucureşti: Editura Muzeul Literaturii Române, 1999; Zestrea de aur. Antologie
de autor cu un text critic de C. Rogozanu. Bucureşti: Editura Muzeul Literaturii Române,
2002.
MARINESCU, ANGELA, Sânge albastru. Bucureşti: Editura Pentru Literatură,
1969; Ceară. Bucureşti: Editura Pentru Literatură, 1971; Poezii. [Bucureşti]: Editura
Cartea Românească,1974; Poeme albe. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1978;
Structura nopţii. Poeme. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1979; Blindajul final.
Versuri. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1981; Var (antologie). Bucureşti:
Editura Cartea Românească, 1989; Parcul. Constanţa: Editura Pontica, 1991; Cocoşul sa
ascuns în tăietură, Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1996; Blues. Bucureşti:
Editura Albatros, 1996; Blues & Parcul. Bucureşti: Editura Albatros, 1997; Satul prin
care mă plimbam rasă în cap (eseuri). Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1997; O
interpretare posibilă la Evanghelia după Toma. Bucureşti: Editura Anastasia, 1997;
Skanderbeg. (Antologie). În loc de prefaţă: Nicolae Manolescu. Posfaţă: Octavian
Soviany, Ioan Buduca. Col. Scriitori Români Contemporani. Ediţii definitive. Bucureşti:
Editura Vinea, 1998; Fugi postmoderne. Poeme din ce în ce mai exacte. Bucureşti:
Editura Vinea, 2000; Îmi mănânc versurile. Bucureşti: Editura Vinea, 2003; Poeme de
sus în jos. Postfaţă: Dan Silviu Boerescu. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 2003;
Jurnal scris în a treia parte a zilei. Bucureşti: Editura Muzeul Literaturii Române, 2003.
MĂLĂNCIOIU, ILEANA, Pasărea tăiată. Prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş.
Bucureşti: Editura Tineretului, 1967; Către Ieronim. Versuri. Bucureşti: Editura
Albatros, 1970; Inima reginei. Bucureşti: Editura Eminescu, 1971; Crini pentru
domnişoara mireasă. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1973; Poezii. [Bucureşti]:
Editura Cartea Românească, 1973; Ardere de tot. Versuri. Bucureşti: Editura Cartea
Românească, 1976; Vina tragică, Bucureşti, 1978; Peste zona interzisă. Versuri.
29
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1979; Poeme. Cuvânt înainte de Lucian Raicu.
Bucureşti: Editura Albatros, 1980; Sora mea de dincolo. [Bucureşti]: Editura Cartea
Românească, 1980; ediţia a IIa, Bucureşti: Editura Litera, 1992; Linia vieţii. Bucureşti:
Editura Cartea Românească, 1982; Peste zona interzisă – À travers la zone interdite.
Ediţie bilingvă. Traducere Annie Bentoiu. Prefaţă Eugen Negrici. Bucureşti: Editura
Eminescu, 1984; Peste zona interzisă – Across the Forbidenn Zone. Ediţie bilingvă.
Traducere Dan Duţescu. Prefaţă Valeriu Cristea. Bucureşti, 1985; Urcarea muntelui.
Bucureşti: Editura Albatros, 1985; ediţia a IIa, necenzurată şi adăugită. Bucureşti:
Editura Litera, 1992; Călătorie spre mine însămi. Bucureşti, 1987; Cronica melancoliei.
Bucureşti, 1988; Ardere de tot. Col. Poeţi Români Contemporani. Bucureşti: Editura
Eminescu, 1992; Poezii, [Bucureşti]: Editura Vitruviu, 1996; Linia vieţii. Antologie. Cu o
prefaţă de Nicolae Manolescu. Iaşi: Editura Polirom, 1999; Călătorie spre mine însămi.
Prefaţă de Nicolae Manolescu. Iaşi, 2000; A vorbi întrun pustiu. Col. Ego. Iaşi: Editura
Polirom, 2001; Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel CristeaEnache. Iaşi:
Editura Polirom, 2003; Sora mea de dincolo – My sister Beyond. Ediţie bilingvă.
Traducere Radu Doru Cosmin şi Jo Anne Growney. Piteşti, 2003.
II. REFERINŢE CRITICE A. ENCICLOPEDII, DICŢIONARE, ISTORII LITERARE, TRATATE
*** Dicţionarul general al literaturii române, A/B; C/D. Academia Română.
Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2004; E/K; L/O. Academia Română.
Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2005; P/R. Academia Română. Bucureşti:
Editura Univers Enciclopedic, 2006; S/T. Academia Română. Bucureşti: Editura
Univers Enciclopedic, 2007.
*** Dicţionarul Scriitorilor Români. Coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi,
Aurel Sasu, (AC). Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995; vol. II,
DL, Bucureşti: Editura Albatros, 1998; vol III, MQ, Bucureşti: Editura Albatros,
2001; vol.IV, RZ, Bucureşti: Editura Albatros, 2002.
30
*** Dictionnaire des mythes littéraires. Sous la direction du Professeur Pierre Brunel.
Nouvelle édition augmentée. [Paris]: Éditions Du Rocher. JeanPaul Bertrand
Éditeur, 1988.
*** Lexicon feminist. Editoare: Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu. Iaşi: Editura Polirom,
2002.
*** Poetică şi stilistică. Orientări moderne. Prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi
Sorin Alexandrescu. Bucureşti: Editura Univers, 1972.
*** Postmodernism. (Sorin Pârvu, coord.). Seria Dicţionare. Iaşi: Editura Institutul
European, 2005.
*** 100 cei mai mari scriitori români. Prefaţă de Eugen Uricaru. Coordonator: Mircea
Ghiţulescu. Bucureşti: Editura Lider, Editura Star, f.a.
Barbu, Eugen, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până
în prezent. Bucureşti: Editura Eminescu, 1975.
Boncompagni, Solas, Lumea simbolurilor. Numere, litere şi figuri geometrice.
Tradurere din italiană de Cornel Nicolau. Bucureşti: Humanitas, 2004.
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Bucureşti:
Fundaţia Regală Pentru Literatură Şi Artă, 1941.
Ciopraga, Constantin, Literatura română între 1900 şi 1918. [Iaşi]: Editura Junimea,
1970.
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol.13. Bucureşti: Editura
Artemis, 1994, 1995.
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. II.
Bucureşti: Editura Minerva, 1974.
Ferber, Michael, Dicţionar de simboluri literare. Cambridge University Press. Traducere
din engleză de Florin Sicoe. Chişinău: Editura Cartier, 2001.
Lewis, James R., Enciclopedia visului. Traducere din limba engleză de Oana Grădinaru. Bucureşti: Editura Trei, 2006.
Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane. Ediţie de Eugen Simion. Editura
Minerva, 1973.
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române de la creaţia populară la postmodernism.
Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 2000.
31
Mihăilă, Ecaterina, Semiotica poeziei româneşti neomoderne. Bucureşti: Editura Cartea
Românească, 2003; Poezia română neomodernă. Perspectivă textuală.
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2004.
Piru, Al., Panorama deceniului literar românesc 19401950. [Bucureşti]: Editura pentru
Literatură, 1968; Poezia românească contemporană 19501975, vol. I. Generaţia
vârstnică, vol. II. Generaţia mijlocie, generaţia tânără. Bucureşti: Editura
Eminescu, 1975.
Popa, Marian, Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol.III. Bucureşti: Fundaţia
Luceafărul, 2001.
Renard, Hélène, Dicţionar de vise. Traducere de Catrinel Auneanu. Piteşti: Paralela 45,
2006.
Sabatier, Robert, Histoire de la poésie française. La Poésie du vingtième siècle. 13.
Tradition et Évolution. Paris: Editions Albin Michel, 1982.
Sasu, Aurel, Dicţionarul biografic al literaturii române. DBLR, vol. 1, AL; vol. 2, M
Z. Col. Mari dicţionare. Piteşti: Editura Paralela 45, 2006.
Ţeposu, Radu G., Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Ediţia
a IIIa. Prefaţă de Al. Cistelecan. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2006.
Ulici, Laurenţiu, Literatura română contemporană, I – Promoţia 70. Bucureşti: Editura
Eminescu, 1985.
B. SCRIERI TEORETICE
*** Gender in transition, Washington D.C.: World Bank, 2002.
*** Femeile şi bărbaţii în România. Comisia Naţională pentru Statistică. Bucureşti,
2000.
Bachelard, Gaston, Psihanaliza focului. În româneşte de Lucia Ruxandra Munteanu.
Prefaţă: Romul Munteanu. Bucureşti: Editura Univers, col. Eseuri, 1989;
Flacăra unei lumânări. Traducere Marina Bakonsky. Editura Anastasia, 1994;
Aerul şi visele. Eseu despre imaginaţia mişcării. Traducere de Irina Mavrodin. În
loc de prefaţă: Dubla legitimitate de Jean Starobinski.Traducere de Angela
Martin. Bucureşti: Editura Univers, 1997; Poetica reveriei. Traducere din limba
32
franceză de Luminiţa Brăileanu. Prefaţă de Mircea Martin. Piteşti: Editura
Paralela 45, 2005.
Béguin, Albert, Sufletul romantic şi visul. Eseu despre romantismul german şi poezia
franceză. Traducere şi prefaţă de Dumitru Ţepeneag. Postfaţă de Mircea Martin.
Bucureşti: Editura Univers, col. Studii, 1998.
Beigbeder, Olivier, La Symbolique. Col. Que saisje? Paris: Presses Universitaires de
France, Troisième édition, 1968.
Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului. Bucureşti: Editura Humanitas, 2000.
Braga, Corin (coord.), Concepte şi metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile
Phantasma. Iaşi: Polirom, 2007.
Brădeanu, Adina, Otilia Dragomir, Otilia, RovenţaFrumuşani, Daniela, Surugiu,
Romina, Femei, cuvinte şi imagini. Perspective feministe. Col. Studii de gen.
Iaşi: Editura Polirom, 2002.
Burgos, Jean, Pentru o poetică a imaginarului. Traducere de Gabriela Duda şi Micaela
Gulea. Prefaţă de Gabriela Duda. Bucureşti: Editura Univers, 1988.
Călinescu, G., Domina bona. În: Principii de estetică. Bucureşti: Editura pentru
Literatură, 1968.
Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc. Postfaţă de Paul Cornea. Bucureşti:
Humanitas, 1999.
Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale Imaginarului. Traducere de Marcel
Aderca. Prefaţă şi postfaţă de Radu Toma. Bucureşti: Editura Univers, 1977;
Aventurile Imaginii. Imaginaţia simbolică. Imaginarul. Traducere din limba
franceză de Muguraş Constantinescu şi Anişoara Bobocea. Bucureşti: Editura
Nemira, 1999.
Dworkin, Andreea, Războiul împotriva tăcerii. Col. Studii de gen. Iaşi: Editura Polirom,
2001.
Eliade, Mircea, Oceanografie. Bucureşti: Editura Humanitas, 1991; Tratat de istorie a
religiilor. Cu o prefaţă de Georges Dumézil şi cu un Cuvânt înainte al autorului.
Traducere de Mariana Noica. Bucureşti: Editura Humanitas, 1992; Insula lui
Euthanasius. Bucureşti: Editura Humanitas, 1993; Imagini şi simboluri. Eseu
33
despre simbolismul magicoreligios. Prefaţă de Georges Dumézil. Traducere de
Alexandra Beldescu. Bucureşti: Editura Humanitas, 1994.
Fînaru, Sabina, Eliade despre Eliade. Col. Studii. Ediţia a IIa. Bucureşti: Editura
Univers, 2003.
Fontanier, Pierre, Figurile limbajului. Traducere, prefaţă şi note de Antonia
Constantinescu. Bucureşti: Editura Univers, 1977.
Hugo, Friedrich, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al 19lea până la
mijlocul secolului al 20lea. În româneşte de Dieter Fuhrmann. Bucureşti: Editura
pentru literatură universală, 1969.
Huizinga, Johan, Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii.
Traducere din limba olandeză de H. R. Radian. Prefaţă de Gabriel Liiceanu. Col.
Eseuri. Bucureşti: Editura Univers, 1977.
Lefter, Ion Bogdan, Filofeminisme. În: Postmodernism. Din dosarul unei „bătălii”
culturale. Piteşti: Editura Paralela 45, 2000.
Manolescu, Nicolae, Despre poezie. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1987.
Mihăilescu, Ştefania, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838
1929). Iaşi: Editura Polirom, 2002.
MillerVerghy, Margareta şi Săndulescu, Ecaterina, Evoluţia scrisului feminin în
România. Cu o prefaţă de Eugen Lovinescu, Bucureşti: Bucovina, Institut de arte
grafice, 1935.
Mincu, Marin, Experimentalismul poetic românesc. Prefaţă de Ştefan Borbély. Col.
Deschideri. Piteşti: Editura Paralela 45, 2006.
Miroiu, Mihaela, Convenio. Col. Studii de gen. Iaşi: Editura Polirom, 2002
Muşina, Alexandru, Paradigma poeziei moderne. Braşov: Editura Aula, f.a.
Negrici, Eugen, Sistematica poeziei. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1988;
Literatura română sub comunism. Proza. Col. Cartea fundamentală. Bucureşti:
Editura Fundaţiei Pro, 2002.
Nicolescu, Vasile, Cuvânt înainte. În: Din lirica feminină românească. Antologie şi
note de Ileana Manole şi Virginia Carianopol. Bucureşti: Editura Albatros, 1975.
Steinem, Gloria, Revoluţia interioară. Cartea respectului de sine. Col. Studii de gen.
Iaşi: Editura Polirom, 2001.
34
Wunenburger, JeanJacques, Studii asupra imaginii. Ediţie îngrijită şi postfaţă de Sorin
Alexandrescu. Traducere de Muguraş Constantinescu. Iaşi: Polirom, 2004.
ZahariaFilipaş, Elena, Studii de literatură feminină. Bucureşti: Editura Paideia, 2004.
C. STUDII DE CRITICĂ LITERARĂ 1. ÎN VOLUME:
Bayo, Gérard, Revolta lui Arthur Rimbaud. În româneşte de Ioan Adam şi Robert Adam.
Prefaţă şi note de Ioan Adam şi Robert Adam. Cuvânt înainte de Dominique
Daguet. Editura Eminescu, 1998.
Bădescu, Horia, Magda Isanos. Drumul spre Eleusis. Col. Contemporanul nostru.
Editura Albatros, 1975
Constantin, Ilie, Despre poeţi, Editura Cartea Românească, 1971; Scurtă istorie a poeziei
române, vol. I, Bucureşti: Editura Albatros, 2005.
CristeaEnache, Daniel, Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie. Iaşi: Polirom,
2005.
Dimitriu, Daniel, Ares şi Eros. Col. Sinteze critice. Iaşi: Editura Junimea, 1978.
Ghidirmic, Ovidiu, Carolina Ilica şi nostalgia purităţii originare (Poetica
arhetipurilor). Postfaţă la vol. Carolina Ilica, Din foc şi din gheaţă. [Bucureşti]:
Editura Cartea Românească, 2003.
Grigurcu, Gheorghe, Poeţi români de azi. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1979.
Iorga, N., O luptă literară, II. Ediţie de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, studiu
introductiv, note şi comentarii de Valeriu Râpeanu. Bucureşti: Editura Minerva,
1979.
Iorgulescu, Mircea, Scriitori tineri contemporani, Editura Eminescu, 1978.
Lovinescu, E., Prefaţă. În: Evoluţia scrisului feminin în România. Antologie de
Margareta MillerVerghy şi Ecaterina Săndulescu. Bucureşti: Bucovina, Institut
de arte grafice, 1935; Scrieri, 1. Critice. Ediţie şi studiu introductiv de Eugen
Simion. Editura Pentru Literatură, 1969; Scrieri. 3. Aqua forte. Ediţie de Eugen
Simion. Bucureşti: Editura Minerva, 1970; Scrieri, 4. Opere, I. Ediţie îngrijită de
Maria Simionescu şi Alexandru George. Studiu introductiv de Alexandru George.
Col. Scriitori români. Bucureşti: Editura Minerva, 1982.
35
Maiorescu, Titu, Opere, I. Ediţie, note, variante, indice de Georgeta RădulescuDulgheru
şi Domnica Filimon. Studiu introductiv de Eugen Todoran. Col. Scriitori Români.
Bucureşti: Editura Minerva, 1978.
Manolescu, Nicolae, În loc de prefaţă: Roşul şi negrul. În: Angela Marinescu,
Skanderbeg. Col. Scriitori Români Contemporani. Ediţii definitive. Bucureşti:
Editura Vinea, 1998, p.78.
Martin, Mircea, Generaţie şi creaţie, Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1969.
Micu, Dumitru, „Gândirea” şi gândirismul. Bucureşti: Editura Minerva, 1975; Limbaje
moderne în poezia românească de azi. Bucureşti: Editura Minerva, 1986;Mircea
Eliade. Viaţa ca operă, opera ca viaţă. Bucureşti: Editura Constelaţii, 2003.
Negoiţescu, I., Scriitori contemporani. Ediţie îngrijită de Dan Damaschin. Cluj: Editura
„Dacia”, 1994.
Negrici, Eugen, Poezia Ilenei Mălăncioiu. În: Ileana Mălăncioiu, Peste zona interzisă –
À travers la zone interdite. Ediţie bilingvă. Traducere Annie Bentoiu. Prefaţă
Eugen Negrici. Bucureşti: Editura Eminescu, 1984, p.516;
Poantă, Petru, Radiografii. ClujNapoca: Editura Dacia, 1978.
Pop, Ion, Jocul poeziei. [Bucureşti]: Editura Cartea Românească, 1985.
Popa, Mircea, Dora d’Istria. În: Sub semnul Franţei, ClujNapoca: Editura Eurograph,
2006.
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, III. Bucureşti: Editura Cartea Românească,
1984; Scriitori români de azi, IV. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1989.
Soviany, Octavian, Postfaţă: Un epos liturgic. În: Angela Marinescu, Skanderbeg. Col.
Scriitori Români Contemporani. Ediţii definitive. Bucureşti: Editura Vinea, 1998,
309327.
Teutişan, Călin, Eros şi reprezentare. Convenţii ale poeziei erotice româneşti. Prefaţă
de Ion Pop. Piteşti: Editura Paralela 45, 2005.
Tomuş, Mircea, Carnet critic. Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1969.
2. ÎN PERIODICE:
Adam, Georgeta, Profanul şi sacrul. De la realul umil la idee: Ana Blandiana. În
Limbă şi literatură, L, vol. III, 2005, p. 7379; Mariana Marin – în armura
36
celor două singurătăţi (I). În Litere, VII, nr. 3 (72), martie 2006, p. 2022;
Mariana Marin – în armura celor două singurătăţi (II). În Litere, VII, nr. 4
(73), aprilie 2006, p. 2426; Ileana Mălăncioiu. Panorama eului anxios. În
Litere, VIII, nr.1 (82), ianuarie 2007, p. 2831; Ana Blandiana: Imaginarul liric
sau pasul dintre materie şi spirit. În Pro Saeculum, VI, nr. 3, (35), martie 2007,
p. 2831; Poezia feminină. Ana Blandiana. Oglinda sfărâmată, semnele,
cuvintele unei limbi pierdute. În Negru pe alb, I, nr. 3, iunie 2007; Carolina Ilica
– Obsesia imaginarului originar. În Pro Saeculum, VI, nr. 67 (3839), iunie
iulie 2007, p. 24; Fugi postmoderne cu Angela Marinescu. În Litere, VIII, nr. 6
7 (iunieiulie) 2007, p. 3234; Mircea Eliade. Perenitatea şi universalitatea
arhetipurilor (I). În Litere, IX, nr. 34 (9697), martieaprilie 2008, p. 2325;
Mircea Eliade. Perenitatea şi universalitatea arhetipurilor (II). În Litere, IX,
nr.5 (98), mai 2008, p. 27, 28, 30; Poezia feminină în România. Conştientizarea
genului. În Pro Saeculum, VII, nr. 4 (48), iunie 2008, p. 911; Ileana
Mălăncioiu. Panorama tragică a eului anxios. În Pro Saeculum, VII, nr. 6 (50),
sept. 2008, p. 3237.
Adam, Ioan, Senzualitate şi candoare. În: Săptămâna, Serie nouă, nr. 192, 9 aug. 1974,
p.3.
Boldea, Iulian, Cunoaşterea poetică şi simbolismul agonicului: Ileana Mălăncioiu. În:
Târnava, XIII, nr. 7881 (14/2004), p. 2628; Luciditate şi adevăr poetic. În:
Familia, Seria a Va, an 41 (141), nr. 1112 (480481), nov.dec. 2005, p. 9699.
Ciobanu, Nicolae, Ana Blandiana: „Octombrie, noiembrie, decembrie”. În: Luceafărul,
XV, nr. 41 (545), 7 oct.1972, p.2; Daniela Crăsnaru: „Crângul hipnotic”. În:
Luceafărul, XXIII, nr. 29 (951), 19 iul. 1980, p.6.
Ciopraga, Constantin, Dincolo de tristeţe – Ileana Mălăncioiu. În: Pro Saeculum, III,
nr. 8 (14), dec. 2004, p. 69.
Cristea, Valeriu, Ileana Mălăncioiu. Poezii. În: România literară, VI, nr.15,12
apr.1973, p. 10.
Grigurcu, Gheorghe, Feminin versus masculin. În: România literară, XXXIV, nr. 40, 9
15 oct. 2002, p. 9; Ethosul Anei Blandiana. În: România literară, XXXVII, 3,
26 ian.1 febr. 2005, p. 9.
37
Iorga, FilipLucian (interviu de...), Angela Marinescu: „Totul este poezie, dacă te
pricepi să vezi”. În: România literară, XXXVII, nr.23, 1622 iun. 2004, p.1617.
Lovinescu, E., Şoapte din umbră (Triptic). În: Convorbiri critice, II, 13, 1908.
Manolescu, Nicolae, Ana Blandiana: „Călcâiul vulnerabil”. În: Contemporanul, nr. 4
(1.059), 27 ian.1967, p. 3; „Sufletul meu lepădat de trup”. În: România literară,
XII, nr.37, 13 sept. 1979, p. 9; Nicolae Manolescu, „Portret cu cireşe la urechi”.
În: România literară, XIV, nr. 30, 23 iul. 1981, p. 9; „În ateliere va fi de acum
întuneric”. În: România literară, XXIV, nr. 19, 9 mai 1991, p. 9.
Mincu, Ştefania, Angela Marinescu sau poezia ca skanderbeg. În: Paradigma, X, nr.3
4, 2002, p. 45.
Micu, Dumitru, Ana Blandiana, „A treia taină”. În: România literară, III, nr. 3 (67), 15
ian. 1970, p. 4.
Moldovan, Ioan, Dependenţa de înţelesuri. În: Familia, an 41(141), XXXVII, nr. 3
(472), martie 2005, p.1415.
Pavel, Dora (interviu de...) Angela Marinescu: „Eu scriu ca să nu mai scriu”. În:
România literară, XXXIX, nr. 37, 21 sept. 2007, p.1819.
Pricop, Constantin, Mariana Marin: Un război de o sută de ani. În: Convorbiri
literare, 3, 1982, p. 5.
Raicu, Lucian, Ana Blandiana. A treia taină, În: România literară, III, nr. 10 (74), 5
mart. 1970, p. 9; Densitate şi elevaţie. În: România literară, X, nr. 46, 17 nov.
1977, p.9; Fervoarea incisivă. În: România literară, XV, nr. 41, 2 oct. 1982, p.
10.
Savu, Cornelia Maria, Când poezia devine biografie. În: Curierul naţional, X, nr. 2516,
17 iun. 1999, p. 13.
Simion, Eugen, Intelectualizarea emoţiei. În: România literară, VI, nr. 38, 20 sep.
1973, p. 5.
Ştefănescu, Alex., Ana Blandiana: „Somnul din somn”. În: Scânteia, XLVII,
nr. 11.040, 17 febr. 1978, p.4; În absenţa orgoliului. În: Scânteia tineretului,
Seria II, XXXVII, nr. 9.948, 21 mai 1981, p. 4.
Zub, Alexandru, O perspectivă istoriografică. În: Caiete critice, 35 (233235), 2007,
p. 33.
38
Top Related