Canción de invierno

Antonio Colinas

Aunque esta Navidad no descendiera,con su manto de silencio,la nievey no crujiese el pie sobre la escarchadel vacío del mundo;aunque huyesen los labios del amorhacia el abismo de la noche,aquí están mis dos manostemblorosas encima de las llamasy los ojos ardiendo en el refugio(tan tierno) de la piedra.

Unidad la de seren el ser de la llama.Hasta el aire está ardiendoen mi respiración,aunque un destello amargo (el de viviren los límites)desee congelarnos.¡Lo sagrado es tan cierto en estos días:en el año que muere,en el año que nace!

Hora de oro, don de lo divino en lo humano.Aunque nieve en la llama.

Cântec de iarna

Chiar dacă acest Crăciun nu ar coborîcu mantia sa de tăcere,zăpadaşi piciorul nu ar scârţâi pe chiciura din golul lumii;chiar dacă buzele iubirii ar fugiînspre abisulnopţii,aici sunt mâinile mele

tremurând deasupra văpăilorşi ochii arzând la adăpostul (atat de delicat) al pietrei.

Unitatea fiinţei în fiinţa văpăiiPână şi aerul ardeîn respiraţia mea,chiar dacă o scânteiere amară (a trăirii la limită)ar vrea sa ne îngheţe.Sacrul este atât de adevărat în aceste zile:în anul care moareîn anul care se naşte!

Ceas de aur, daral divinităţiiîn om –chiar şi numai zăpadă în văpaie.

Armuz

Constelación caída del cielo.Racimode lágrimas heladasen el úterode un monte olvidado.Negra ladera silenteen donde vienen a dormirlas rocas vivas y las fuentes muertas,el otoño de los álamos,la inocencia de los corzos,sus ojos con espanto de disparos.

En la noche sin luname llamas,madriguera del lobo sonámbulo.Camino hacia ti por sendero invisible,pero han venido a guiarmeluminarias de otros mundos.A sus lágrimas mudasentregaré mis lágrimasde felicidad.Camino en la nochehacia su infinitud.Camino en la nochehacia la infinitud.

Armus1

Constelaţiecazută din cer.Ciorchinede lacrimi îngheţateîn pânteculunui munte uitat.Povârnişul negru şi tăcut unde vin sa doarmăstâncile vii şi izvoarele moarte,toamna plopilor,inocenţa căprioarelorcu ochii înfricoşaţi de împuşcături.

În noaptea fără lunămă chemi –vizuina lupului somnambul.Merg către tine pe cărarea nevăzutădar au venit sa mă îndrumelumini din alte lumi.Lacrimilor lor mutele voi dărui lacrimile mele de fericire.Merg în noaptecătre nemărginire.

Gorriones

Gorriones de invierno: qué calorsentimos cuando os vemos temblorososentre rosales muertos.

Pasaron ya los díasde las heladas negras.Ahora esperamos la nieve, esperamosla esperanza.El cielo es blanco y calmo,y el silencio se oye.No cesáis de enredar vuestras patitas con escarcha

1 Armus este numele unei stelele din constelatia Capricornului. Antonio Colinas a scris o povestire cu titlul “El sueño de Armuz”, inclusă în volumul Huellas (Urme, 2003)

en las últimas hojas de bronce,en el amanecer de los espinos.

Gorriones del frío:cómo va descendiendocon los primeros copos de la nieveun calor fervorosoque sólo pueden apreciar las almasque sienten en el mundo el vacío de la desolación.¡Sois tan humildes cuando contempláisel fuego invisiblede este aire tan puro!

Seguís picoteando en la nada,acaso en busca de una primavera eterna,la que nos salvará del futuro dolor.Gorriones del frío, solitarios amigos del invierno:sembrad vuestra inocencia en la inocenciade la nieve.Nos bastáis a nosotros y a este tiempo,pues sólo, al contemplaros, nos salvamosen esta blanca pazno turbada por alas silenciosas.

Como nosotros,tan sólo ansiáis más vidaen el inviernode los rosales muertos.

Vrăbii

Vrăbii ale iernii: câtă căldurăsimţim când vă vedem tremurândprintre trandafirii morţi.

Au trecut zileleîngheţurilor negre.Acum aşteptăm zăpada, aşteptămsperanţa.Cerul este alb şi liniştit,şi tăcerea se aude.Nu încetaţi să vă încurcaţi picioruşelepline de chiciură

în ultimile frunze de bronzîn zorii spinilor.

Vrăbii ale friguluicum

se aşternecu primii fulgi de neao căldură învăpăiatăpe care o pot preţui numai sufletelecare simt în lumea pustiedezolarea.Sunteţi atât de smerite când priviţifocul nevăzut al acestui aer atât de pur!

Tot ciuguliţi din nimicPoate căutând o primăvaraeternă,care ne va salva de durerea viitoare.Vrăbii ale frigului,prietene solitare ale iernii:semănati inocenţa voastră în inocenţazăpezii.Ne sunteţi de ajuns nouă şi acestor vremuri,căci ne salvăm numai privindu-văîn această pace albanetulburată de aripi tăcute.

Asemeni nouărâvniţi doar la mai multă viaţăîn iarnatrandafirilor morţi.

Traducere de Melania Stancu şi Viorica Pâtea

Antonio Colinas (1946, La Bañeza, Spania), deţinătorul Premiului Naţional pentru Literatură Spaniolă (1982) şi unul dintre cei mai importanţi poeţi spanioli contemporani, a debutat în anii ‘60 ca membru al generaţiei Los Novísimos.

Sepulcro en Tarquinia (Mormântul din Tarquinia, 1975), Noche más allá de la noche (Noapte dincolo de noapte, 1983), Libro de la mansedumbre (Cartea blândeţii, 1997) sunt trei dintre cele mai emblematice volume de poezii (paisprezece în total) în care se îmbină estetica clasicistă, sentimentele neoromantice şi influenţele poeziei mistice. Vitalismul şi armonia, principiile care îi vertebrează întrega creaţie poetică, sunt reprezentate printr-o seamă de simboluri personale ca: “lumina”, “ respiraţia”, “piatra”, “văpaia”. Constanta poeziei sale o reprezintă stabilirea

echilibrului între principiile şi forţele contrarii care îl situează pe om în lume, în consonanţă cu Universul.

Pe lângă poezie, Colinas a mai publicat proză (Un año en el sur, 1985; Huellas, 2003), numeroase eseuri (El sentido primero de la palabra poética, 1989; Tres tratados de armonía, 2010) şi studii biografice despre poeţii Vicente Aleixandre, Giacomo Leopardi şi Rafael Alberti.

Valoarea operei poetice a lui Antonio Colinas a fost răsplătită cu cele mai prestigioase premii literare spaniole şi internaţionale ca: Pemiul Naţional al Criticii (1975), Premiul Castiliei şi León pentru Literatură (1998), Premiul Internaţional Carlo Betocchi (1999). Traducerile sale din poezia italiană a lui Salvatore Quasimodo au primit în 2005 Premiul Naţional pentru Traducere, oferit de Ministerul de Externe italian.

Melania Stancu este asistent universitar la Universitarea din Bucureşti, autoarea tezei de doctorat „Romanul spaniol de avangardă si generaţia de la 27”.

Viorica Pâtea este profesoară la Universitatea din Salamanca, specialistă în poezie anglo-americană, traducătoare în limba spaniolă a operei lui N. Steinhardt şi a Anei Blandiana.